Judecătoria Vaslui a decis liberarea condiţionată a fostului primar de Bacău. Cât a executat Romeo Stavarache din condamnarea în afacerea „taxa de stâlp“
0Magistraţii Judecătoriei Vaslui au decis marţi, 11 iunie, eliberarea înainte de executarea integrală a pedepsei a fostului primar al municipiului Bacău, Romeo Stavarache, condamnat într-un dosar de corupţie.
După ce a primit avizul favorabil al comisiei de liberări condiţionate din cadrul Penitenciarului Vaslui, acolo unde a executat pedeapsa, Romeo Stavarache a primit o sentinţă favorabilă şi din partea Judecătoriei Vaslui.
Instanţa a decis eliberarea condiţionată a fostului primar de Bacău, care se află la prima solicitare de acest fel. Decizia nu este definitivă, procurorii DNA având la dispoziţie trei zile, de la comunicare, pentru contestaţie.
Romeo Stavarache a executat mai puţin de jumătate din pedeapsă. El a fost condamnat, definitiv, în noiembrie 2017 la patru ani de închisoare pentru luare de mită.
Potrivit DNA, în perioada 2008 – 2011 Romeo Stavarache, direct sau indirect, a cerut şi primit de la patru oameni de afaceri mai multe sume de bani.
Astfel, la începutul anului 2008 a pretins de la administratorul unor societăţi comerciale să îi fie remis un procent de 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituţie, valoare care era de 38 de euro/stâlp. În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 – octombrie 2011 Stavarache a primit, prin intermediul mai multor societăţi comerciale şi asociaţii sportive, suma totală de 810.670 de lei.