Chevron a obţinut certificatul de urbanism şi în comuna Dodeşti, unde, iniţial, primarul a refuzat să dea aviz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Chevron a obţinut, ieri, un nou certificat de urbanism pentru amplasarea unei sonde de explorare a gazelor de şist în localitatea Urdeşti, a cincia de până acum în judeţul Vaslui, după ce primarul comunei a refuzat, iniţial, să elibereze un aviz favorabil.

Consiliul Judeţean (CJ) Vaslui a eliberat al cincilea certificat de urbanism pentru societatea Chevron România în vederea obţinerii autorizaţiei de construire pentru amplasarea unei sonde de explorare a gazelor de şist în localitatea vasluiană Urdeşti. Documentul emis, ieri de reprezentanţi CJ Vaslui vine la mai puţin de o lună şi jumătate după ce aceeaşi instituţie a respins solicitarea companiei petroliere pe motiv că nu a primit un aviz favorabil, aşa cum prevede legea, de la primarul comunei unde ar urma să fie amplasată sonda de explorare a gazelor de şist.

„Între timp, primarul comunei Dodeşti, Victor Popa, a transmis acel aviz în care trebuie să fie menţionate elementele caracteristice regimului juridic, economic şi tehnic ale terenului, rezultate din documentaţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului a comunei. Odată cu primirea avizului, s-a emis certificatul de urbanism pentru „lucrări de amenajare şi foraj pentru sonda de explorare Urdeşti”, a declarat, Marian Beşliu, directorul Direcţiei de Urbanism din cadrul CJ Vaslui.

Terenul de la Urdeşti, comuna Dodeşti, în suprafaţă de patru hectare, este al cincilea deţinut de compania Chevron pe teritoriul judeţului Vaslui unde urmează să fie amplasate sonde de explorare a gazelor de şist, operaţiuni pentru care a obţinut certificate de urbanism. Pentru patru dintre locaţii, respectiv Siliştea – Pungeşti, Popeni – Găgeşti, Plătiniş – Băceşti şi Puieşti, compania petrolieră deţine inclusiv acorduri de mediu, obţinute în urma unor dezbateri publice. Pentru perimetrele de la Siliştea şi Puieşti, Chevron a obţinut şi autorizaţii de construire. La Siliştea, după patru luni de amenajare a platformei, sonda de explorare a fost ridicată la verticală şi sonda de explorare, urmând ca în două-trei săptămâni să înceapă efectiv lucrările de explorare a gazelor de şist.

La Urdeşti, iniţial, primarul comunei Dodeşti, Victor Popa, a refuzat să elibereze acel aviz către CJ Vaslui întrucât Consiliul Local a aprobat, la sfârşitul lunii februarie, o hotărâre prin care se interzicea explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul comunei. Prefectura Vaslui nu a dat aviz favorabil şi a atacat în instanţă hotărârea de CL, la mijlocul lunii martie. La două săptămâni de la depunerea plângerii la Tribunalul Vaslui, CL Dodeşti a revenit şi a votat anularea hotărârii de interzicere a explorării şi exploatării gazelor de şist în comună astfel încât procesul a încetat de drept. Odată cu anularea hotărârii, şi primarul Victor Popa a emis acel aviz către CJ Vaslui.      

Citeşte şi: 

O comună din judeţul Vaslui a reuşit o premieră: Acces interzis pentru Chevron!

S-au pus bazele unui nou grup de iniţiativă împotriva fracţionării hidraulice în judeţul Vaslui

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite