Turnu Severin: FOTO VIDEO/ Lecţie pentru seniorii de la Steaua şi Dinamo la kaiac-canoe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele obţinute în competiţiile din această primăvară au reconfirmat faptul că secţia de kaiac-canoe de la Orşova nu are rivale.

Se antrenenează pe apă, zilnic, între zece şi patrusprezece kilometri. Pentru ei nu există cluburi, petreceri sau timp liber. Muncesc din greu pentru cele mai râvnite titluri şi medalii şi nu se lasă nici măcar când ajung pe prima poziţie.

Vorbim despre cei 154 de sportivi legitimaţi la cel mai mare, dar şi cel mai valoros club de kaiac-canoe din România, CSS Orşova.

Rezultatele de până acum îi clasează în fruntea clasamentului general, devansând, în premieră, cluburile de seniori Dinamo şi Steaua.

image

Sportivii antrenaţi la Orşova au demonstrat că sunt cei mai buni din România, monopolizând practic podiumurile competiţiilor interne

image

La prima competiţie din acest an, Regata «Pas-de-Calais», organizată în Franţa, la sfârşitul lunii ianuarie, toţi cei 18 sportivi orşoveni au intrat în finală, obţinând trei medalii de aur, trei de argint şi alte trei de bronz.

Au urmat Campionatul naţional de fond pentru seniori şi Cupa României. “La sfârşitul lunii aprilie, la Bascov, în campionatele naţionale, ne-au adus satisfacţie 12 medalii.

Am bătut, în clasamentul general, cluburile de seniori Dinamo şi Steaua. Este o premieră în sportul românesc şi cred că şi în cel european.

Nu prea se întâmplă sau se întâmplă foarte rar- cred că suntem primii de altfel- când o echipă numai cu juniori învinge cluburi de seniori.

O cursă extraordinară care mi-a rămas în minte- şi rar mi-a fost dat să văd aşa ceva- a fost când două junioare II de la noi, la Cupa României, au câştigat proba pe distanţa de 200 metri.

Au devansat cu o barcă senioarele. Ceea ce este extraordinar de mult şi rar văzut pe pistă”, ne-a declarat antrenorul emerit Beniamin Zabet, coordonatorul clubului orşovean.

VEZI AICI IMAGINI DE LA ANTRENAMENTE

“Orşova vs Orşova”, în competiţiile interne
Sportiva Roxana Borha este cea mai performantă şi cea mai valoroasă de la lotul de junioare. A câştigat proba de simplu la campionatul de fond, cucerind şi la Cupa României alte două medalii.

„Ca să ajungi la asemenea performanţe, trebuie să munceşti foarte mult, să ai un psihic puternic, să te ambiţionezi şi tot timpul să speri că poţi mai mult decât ai.

Când sunt pe podium, mă simt obligată să nu mă las, să muncesc mai mult şi să obţin rezultate din ce în ce mai bune”, ne-a spus tânăra.

image

Campionatul naţional de primăvară pentru juniori, organizat la Bascov, luna trecută, a fost o competiţie exclusiv la discreţia sportivilor orşoveni.

Au fost câştigate 70 de medalii, din care 38 numai de aur. “Dacă până acum exista expresia “Orşova vs. Restul ţării”, acum concursul a devenit “Orşova cu Orşova”, date fiind multe probe din concurs în care au fost trei, patru, cinci sau şase echipe orşovene care şi-au disputat medaliile în finale.

Am dominat categoric probele de fete, unde nu am scăpat nicio medalie de aur, plus alte 15 medalii de argint şi 17 de bronz.

Este impresionant, dar şi cumva umilitor pentru colegii noştri”, a adăugat antrenorul Beniamin Zabet. Diferenţa de puncte, în clasament, între secţia orşoveană şi celelalte cluburi din ţară este foarte mare.

Următoarele zece clasate după clubul orşovean au realizat, la un loc, numărul de puncte realizat de el: 789. 

image


La Trofeul Internaţional “Porţile de Fier”, competiţie organizată la începutul acestei luni, la Orşova, şi la care au participat sportivi de pe trei continente, elevii lui Beniamin Zabet au câştigat 98 de medalii, 46 dintre acestea fiind de aur.

Este destul de crezut că la următoarele competiţii sau în următorii doi, trei ani, cineva se poate apropia de performanţele orşovenilor.

154 de sportivi legitimaţi şi 8 antrenori
Secţia de kaiac-canoe a Liceului Teoretic “Traian Lalescu” Orşova are acum 154 de sportivi legitimaţi, iar o treime din ei fac parte din loturile naţionale ale României.

Cei care trudesc, zi şi noapte, alături de sportivi, sunt antrenorii: Beniamin Zabet, coordonatorul clubului, dar şi Ilie Bănăduc, Alexandru Ghiţoaica, Alexandru Bebe Zabet, Constantin Popan, Cristiana Zabet, Mihai Vlăduceanu şi Lucian Bănăduc.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite