Cercetat în stare de libertate pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Maşina bărbatului suspect de producerea accidentului a fost cercetată de poliţişti
Maşina bărbatului suspect de producerea accidentului a fost cercetată de poliţişti

Bărbatul reţinut luni, de poliţişti, ca fiind autorul accidentului rutier petrecut duminică seară este cercetat în libertate.

El fost identificat şi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului.

„Suspectul fost prezentat la Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, propunere neînsuşită de instanţa de judecată, care a dispus punerea în libertate la expirarea ordonanţei de reţinere”, a declarat Lavinia Pescaru, purtător de cuvânt la IPJ Mehedinţi.

S-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 178, alin. 2 Cod penal şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul unui vehicul fără încuviinţarea poliţiei ce efectuează cercetarea locului faptei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 89, alin. 1 din O.U.G. 195/2002 R.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite