A învățat în Timișoara și a venit să lucreze în Severin. Medicul Eustațiu Memu a adus un suflu nou secției de chirurgie a „Județeanului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doctorul Eustațiu Memu face parte din noua generație de medici, fiind singurul specialist în chirurgie toracică din Mehedinți.

Vine dintr-un puternic centru universitar, cu o mare tradiție în chirurgie și a adus, de-a lungul celor aproape doi petrecuți la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin, un plus de calitate și diversitate în cadrul secției de chirurgie.

„După finalizarea rezidențiatului am căutat un loc de muncă, fiind specialist în chirurgia toracică. Am ales Turnu Severin, care este orașul natal al soției mele și a fost o alegere foarte bună. Am vrut să îmi dovedesc mie că pot să aplic și departe de centrul universitar, ceea ce am învățat acolo”, ne spune medicul.

Nu doar el avea nevoie de acest spital, ci și spitalul de serviciile lui. Ca dovadă, până la venirea sa, pacienții cu afecțiuni grave în zona toracelui erau tratați doar la nivel de urgență, după care erau trimiși în orașe cu centre universitare.

După venirea sa, acest lucru s-a schimbat. În acest moment, nu există un astfel de chirurg pe o rază de peste 100 de kilometri, cel  mai apropiat fiind la Craiova.

„Specialitatea de care mă ocup este una a extremelor. La noi, 85% din cazuri se rezolvă printr-un simplu tub de dren, iar restul de 15% presupun deschiderea toracelui și sunt intervenții extrem de complicate. Mă ocup și de patologia infecțioasă, care presupune afectarea organelor din torace de către tuberculoză. Chiar recent am efectuat o intervenție chirurgicală la o pacientă cu diabet zaharat, căreia i se dezvoltase o ciupercă în interiorul unei caverne vindecate de tuberculoză”, ne spune Eustațiu Memu.

Medicul compară sistemul din Timișoara cu cel din Severin

Medicul timișorean lucrează într-un compartiment de chirurgie toracică, care are cinci paturi și funcționează în cadrul secției de chirurgie generală din cadrul Spitalului Județean.

Medicul operează și cazurile de patologie tumorală și cancere și explică de ce sunt acestea extrem de greu de vindecat.

„Din păcate, pacienții cu astfel de probleme se prezintă foarte târziu la medic. Plămânul nu doare, astfel că omul nu știe că ceva e în neregulă. Atunci când apar durerile sau alte manifestări, tumora ajunge deja între coaste sau chiar în branhii. O soluție ar fi screening-ul pentru fumători, însă ar fi o procedură foarte costisitoare, iar finanțatorii din sistemul medical sunt interesați de statistică, nu de fiecare individ în parte”, explică el.

Eustațiu Memu mărturisește că a rămas suprins de calitatea serviciilor medicale găsite în Drobeta Turnu Severin și face o comparație cu sistemul timișorean.

„Când am venit aici, plecasem puțin cu idei preconcepute, însă am fost plăcut surprins de ceea ce am găsit. Pentru chirurgia toracică, radiologia este un element esențial, iar aici am găsit un departament excelent dotat și profesioniști foarte buni. Singura diferență este legată de diversitatea și oferta mai bogată din Timișoara. Acolo sunt mai multe spitale, mai mulți medici specialiști, fapt care generează concurență, iar această concurență duce la creșterea calității actului medical”, susține doctorul.

Află ce spune tânărul medic despre medicina minim-invazivă și viitorul acesteia în România, din ziarul ADS

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite