Casa de vacanță din Delta Dunării a fostului ministru Miron Mitrea a ars ca o torță. Cine ar fi dat foc

0
Publicat:

Casa de vacanța din Delta Dunării a lui Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a ars ca o torță. Un fost angajat este suspectul principal. În loc să păzească, acesta a stropit cu benzină provocând un incendiu devastator.

Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor FOTO Adevărul
Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor FOTO Adevărul

"În jurul orei 16.30, pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casa de vacanță din localitatea Crișan, județul Tulcea.

Către locul intervenției s-au deplasat 7 subofițeri, cu două ambarcațiuni, din cadrul Pichetului de pompieri Nave operative Crișan. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul clădirii. Pompierii militari au procedat la localizarea și la lichidarea incendiului folosind mijloacele specifice din dotare.

Casa fiind acoperită cu stuf, flăcările s-au extins cu repeziciune, îngreunând astfel intervenția pompierilor. După aproximativ 4 ore, focul a fost lichidat. În urma incendiului, au ars 7 camere din clădire, pe o suprafață de aproximativ 200 mp.

Cauza probabilă de producere a focului a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul", se arată într-o informare a pompierilor.

Casa ar fi fost incendiată marți, 5 septembrie, de un fost angajat. care a fost identificat și reținut de oamenii legii. Conform Antena3, el ar fi recunoscut că a stropit cu benzină și a dat foc.

Imobilul are mai multe apartamente, fiecare cu alt proprietar, unul dintre proprietarii casei fiind Miron Mitrea. S-a retras din politică după ce, în 2015, a fost condamnat la închisoare cu executare pentru luare de mită.

Incendiu puternic într-un bloc cu opt etaje din Galați. Zeci de locatari s-au autoevacuat

Un incendiu puternic a izbucnit luni, 4 septembrie 2023, într-un bloc cu opt etaje din Galați. Un apartament de la etajul șase a fost cuprins de flăcări, iar zeci de persoane s-au autovacuat.

A fost panică într-un bloc din Galaţi, când un incendiu a izbucnit într-un apartament de la etajul șase al imobilului, situat pe strada Stadionului. 

La fața locului au ajuns două autospeciale cu apă şi spumă şi o autospecială de salvare la înălţime şi a sosit şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Potrivit primelor date, 25 de persoane s-au autoevacuat.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite