Braconieri prinşi pe lacul Razelm
0Poliţiştii din Tulcea şi Constanţa au confiscat peste 200 kilograme peşte şi aproximativ doi kilometri de plasă monofilament.
În data de 23.02.2014, poliţiştii de frontieră Tulcea au descoperit trei persoane în zona lacului Razelm, care deţineau 22 plase monofilament în lungime de 1.530 metri şi cantitatea de 212 kilograme peşte din specii diferite fără a avea documente justificative.
Un al patrulea cetăţean român a fost depistat în P.T.F. Ostrov în timp ce încerca să introducă în ţară trei plase monofilament în lungime de 300 metri.
Oamenii legii au confiscat cantitatea de peşte evaluată la 206,5 lei, care a fost predată spre valorificare unei societăţi comerciale de profil, precum şi cele 25 de plase monofilament în lungime de 1.830 metri.
Persoanele în cauză sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de „deţinere şi utilizare a plaselor tip monofilament“.