UPDATE: Cornelia Corescu şi Vasile Medeşan rămân în arest. Inculpaţii vor fi supuşi unei evaluări psihosociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Timişoara a programat astăzi un nou termen în dosarul în care fosta şefă a ITM Timiş, Cornelia Corescu, şi fostul secretar executiv al PD-L Timiş, Vasile Medeşan, sunt judecaţi pentru trafic de influenţă. 

UPDATE: Cornelia Corescu a venit în lacrimi la procesul de astăzi. Fosta şefă a ITM Timiş a început să plângă în momentul în care şi-a văzut fiica nevoită să meargă în cârje după o fractură la picior. Azi ar fi trebuit să aibă loc discuţia pe fond, dar procesul a fost amânat, avocatul Corneliei Corescu, Adrian Fanu Moca a cerut efectuarea unui raport de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. „Chiar Curtea Supremă în ghidul de individualizare a pedepsei spune că în ceea ce priveşte infracţiunile de corupţie, acest element probatoriu este obligatoriu”, a spus avocatul. Potrivit acestuia, raportul este o avealuare psihososială a inculpatei din toate punctele de vedere. 

Cu ocazia procesului de astăzi s-a discutat şi eliberarea din arest a Corneliei Corescu şi a lui Vasile Medeşan. Avocatul Adrian Fanu Moca a cerut eliberarea susţinând că au trecut deja mai bine de şase luni de la arestare, iar într-un caz de corupţie mult mai grav, CEDO a considerat excesivă menţinerea în arrest pe o perioadă de 11 luni. Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au decis însă să îi menţină în arest pe Corescu şi Medeşan. Următorul termen a fost fixat în 19 aprilie. 

Dosarul „bani pentru PD-L”, în care fosta şefă a ITM Timiş, Cornelia Corescu şi Vasile Medeşan sunt acuzaţi că i-au cerut unui patron de firmă să doneze 10.000 de lei la PD-L pentru a primi o amendă mai mică în urma unui control al ITM, a ajuns în faza de apel. Această etapă a procesului se judecă la Curtea de Apel Timişoara. Primul termen din apel a fost în 14.02.2012, când a fost amânat pentru data de azi. 

Ţinând cont de practica din ultima perioadă de la Curtea de Apel, potrivit căreia, dosarele de corupţie se desfăşoară cu celeceritate, este foarte posibil ca astăzi să se judece fondul din faza de apel şi sentinţa să rămână în pronunţare. Vă reamintim, în primă instanţă, Cornelia Corescu a fost condamnată la trei ani şi jumătate de închisoare, iar Vasile Medeşan la doi ani, acesta din urmă primind o pedeapsă mai mică pentru că a mers pe procedura simplificată prin care şi-a recunoscut faptele. Ambele pedepse sunt cu executare, cei doi inculpaţi fiind încă în stare de arest preventiv. 

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite