Un tânăr din Timişoara, care se credea Neo din filmul Matrix şi încerca să îl apere pe Dumnezeu, a murit după ce s-a aruncat de pe un bloc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a murit după ce s-a aruncat de pe blocul de 10 etaje. El fusese examinat de psihologi şi medici cu doar câteva ore înainte de sinucidere. Poliţiştii încearcă acum să stabilească cu exactitate identitatea cadavrului, tânărul fiind desfigurat în urma impactului cu solul.

Scena de groază s-a întâmplat duminică dimineaţa. Iniţial, tânărul a fost prins în timp ce se urca pe acoperişul blocului în care locuieşte ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Marinela Hotico. Poliţiştii au reuşit să îl imobilizeze pe tânăr, care a fost coborât cu ajutorul pompierilor. Imediat după ce a fost reţinut, oamenii legii au stabilit identitatea bărbatului: Ghiorghe Valentin, de 28 de ani, din Bârlad.

El a fost supus unei examinări medicale şi psihologice. Tânărul le-a repetat de mai multe ori medicilor că el este personajul Neo din filmul "Matrix", scopul lui în viaţă fiind să îl apere pe Dumnezeu. Medicii au stabilit că Ghiorghe Valentin nu reprezintă un pericol, astfel că au decis să nu îl interneze. "În momentul în care pacientul a ajuns la spital, el era liniştit şi a cooperat cu medicii. Pacientul a negat faptul că ar fi intenţionat să se sinucidă şi că acţiunile lui au fost un fapt de bravură. Tânărul a refuzat să rămână internat, iar medicii nu au putut să îl forţeze, mai ales că nu prezenta un comportament sinucigaş", a spus Liana Dacilescu, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Judeţean din Timişoara şi a Clinicii de Psihiatrie "Dumitru Pamfil".

Imediat după eliberare, poliţiştii au fost chemaţi la altă intervenţie: un tânăr se urcase pe un alt bloc, de data aceasta înalt de zece etaje, de unde s-a aruncat în gol. În urma impactului cu solul tânărul a fost desfigurat. Poliţiştii trebuie să îi stabilească identitatea bărbatului, existând bănuieli că el ar fi chiar Ghiorghe Valentin, bărbatul reţinut dimineaţa după ce s-a urcat pe blocul de patru etaje. În acest caz a fost deschisă o anchetă.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite