Studenţii ucigaşi de la Medicină au intrat în depresia de după sentinţă: Sergiu merge la preot, Carmen apelează la psiholog

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Carmen Bejan şi Sergiu Florea au intrat într-o nouă fază a depresiei după ce au aflat că vor sta 16 ani după gratii. Tinerii aflaţi după gratii au cerut ajutorul psihologului şi al preotului ca să treacă peste şocul sentinţei judecătorului.

EXCLUSIV Cum agăţa studentul măcelar de la Medicină: „Am făcut sex doar cu două femei. Carmen a fost a treia"

Carmen Bejan şi Sergiu Florea, ambii de 21 de ani, au intrat în depresie după ce au aflat săptămâna trecută că trebuie să îşi petreacă următorii 16 ani după gratii. Carmen Bejan, care a izbucnit în lacrimi când a aflat sentinţa, a cerut consilierea psihologului Penitenciarului Arad, ea mergând deja de trei ori în ultimele zile la terapie.

CITEŞTE ŞI:

Carmen Bejan îşi aşteaptă recursul în izolare, departe de ochii presei arădene



De ce studenta măcelară de la Medicină nu şi-a turnat iubitul ucigaş după tranşarea romului?

Ea este şocată de sentinţă şi se consideră total nevinovată. „Până la sentinţă există speranţa într-o achitatare. A fost bulversată când a aflat sentinţa, care cade ca un trăsnet. Carmen este o fire puternică şi va trece peste acest moment, mai ales că sentinţa nu este definitivă", a spus avocatul Daniel Sabou, avocatul tinerei.

Studentul ucigaş de la Medicină şi-a lăsat iubita să se prostitueze ca să aibă motiv să o părăsească

Consiliere după proces

Sergiu Florea, care a absolvit Seminarul Teologic din Arad, a cerut sprijinul preotului Penitenciarului Timişoara, după aflarea teribilei veşti, aşa cum a făcut şi imediat după crimă, când s-a confesat preotului de la Arestul Poliţiei Timiş. Psihologul Serviciului de Probaţiune Timiş a avertizat că Sergiu Florea riscă să se sinucidă, dacă nu este consiliat şi îndrumat.

EXCLUSIV Cum şi-a cucerit studenta măcelară de la Medicină iubitul ucigaş: „Carmen m-a fascinat cu inocenţa ei"

„Nu îi este deloc uşor, mai ales că Sergiu a fost sincer şi a cooperat cu magistraţii atât în timpul anchetei procurorilor, cât şi pe durata procesului. El trebuie să încerce să treacă peste acest moment. Sentinţa reprezintă un moment care doboară orice om, mai ales unul care are întrega viaţă înainte. I-am explicat că procesul nu este la final, ci la tribunal a fost doar o etapă", a declarat Camelia Ţăranu, avocatul lui Sergiu Florea.

Drumul scurt de la pocăinţă la prostituţie al studentei măcelare de la Medicină

Carmen Bejan şi Sergiu Florea, ambii de 20 de ani, l-a ucis şi tranşat pe Trifu Schroth în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara, în 31 iulie 2009. Cei doi tineri l-au ademenit pe romul de 65 de ani la cămin, cu promisiunea că studenta o să facă sex cu el în schimbul a 500 de

Părerea psihologului

Psihologul criminalist Tudorel Butoi spune că tinerii încarceraţi trăiesc trei faze ale depresiei. „Speranţa moare ultima, iar aşteptările sunt foarte mari înaine de prima sentinţă: toţi se visează achitaţi. Prima sentinţă reprezintă al doilea mare şoc. Pragul pshilogic este momentul sentinţei definitive. În lunile următoare sentinţei definitive este riscul cel mai mare de sinucidere", apreciază psihologul criminalist.

Studentul măcelar de la Medicină: „Dumnezeu m-a scăpat de moarte ca să spun adevărul despre crimă"

Studenta măcelară de la Medicină a încercat să se sinucidă din prea multă dragoste pentru iubitul ucigaş

Chipurile angelice din copilărie ale studenţilor ucigaşi de la Medicină

Studenţii măcelari de la Medicină şi-au ademenit victima de 11 ori la telefon. Trifu dădea doar bipuri

Romul milionar tranşat la Medicină, îngropat ca săracii: minciuna sicriului de 15.000 €

Văduva romului transat la Medicină: „strănepotul lui Trifu ştie de crimă şi e îngrozit"

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite