Elevii timiseni și-au depășit profesorii. Au promovat cu un procent peste dascăli la Bac, față de titularizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul groazei în educație este confirmat, încă odată de promovabilitatea scăzută de la titularizare. Numai un profesor timișean din trei a promovat testul, în timp ce la promovabilitate, dascălii s-au clasat cu un procent sub elevi, 30, 02% față de 31, 7%, rezultatele oficiale înainte de contestații.

Au așteptat o zi întreagă în fața școlilor și au rămas cu un gust amar când au aflat rezultatele. Mai puțin de 200 de profesori timișeni au reușit să ia peste nota șapte la examenul de titularizare din această vară.

Fraudă şi nepăsare la titularizare în judeţul Timiş

La cele trei centre unde s-a suținut examenul, emoțiile au predominat întreaga zi de luni. Zeci de profesori au așteptat, periodic, să apară afișarea rezultatelor.

Cinci profesori eliminaţi din examenul de titularizare. Cadrele didactice încercau să copieze cu "hands-free"

Acestea le-au confirmat însă că s-au clasat sub proprii lor elevi, la nivelul de promovabilitate al examenelor naționale. Numai 30, 02% din dascăli au reușit să obțină o notă de trecere, în timp ce elevii au trecut examenuld e Bacalaureat în proporție de 31, 7%, înainte de afișarea rezultatelor de la contestații. Câțiva dascăli au și solicitat reexaminarea lucrărilor, în timp ce contestațiile mai pot fi depuse în cursul zilei de marți, până la ora 17.00.

Sezonul groazei în învăţământ. Educaţia timişeană a rămas corigentă în 2011. Vezi bilanţul de coșmar

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite