Cum au primit "studenţii măcelari" sentinţa de 20 de ani de puşcărie: Sergiu Florea s-a resemnat, Carmen Bejan este şocată
0Sentinţa în dosarul Crimei de la Medicină este una definitivă. Sergiu Florea şi Carmen Bejan nu mai au şanse de atac. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost cât se poate de dură pentru Carmen, care spera să fie achitată. Pentru Sergiu însă nu a fost un şoc să afle că nu i s-a redus pedeapsa, pentru că tânărul s-a resemnat deja.
Familia bărbatului ucis şi tranşat ar fi dorit să schimbe încadrarea juridică a faptei, din omor în omor calificat, sau în tâlhărie urmată de moartea victimei, fapte pentru care pedeapsa ar fi fost mai mare. Soţia şi fratele lui Trifu Schroth, care s-au constituit părţi civile în dosar, au cerut şi majorarea daunelor morale. Completul de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a respins însă şi lor recursul, motiv pentru care sentinţa definitivă este cea de la Curtea de Apel Timişoara - 20 de ani de închisoare pentru tineri şi plata a 40.000 de euro daune morale.
„Respingându-se toate recursurile, atât al nostru, cât şi al inculpaţilor, înseamnă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că Curtea de Apel Timişoara a aplicat o pedeapsă corespunzătoare pericolului social al faptelor săvârşite de cei doi inculpaţi şi a acordat daunle materiale justificate şi daunele morale apreciate pentru suferinţă. Ca apreciere personală, consider că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este una bună, iar dacă s-ar fi mărit pedeapsa şi daunele morale, ar fi fost una foarte bună", a spus Radu Zandomeni, avocatul familiei Schroth.
Carmen ar fi vrut să fie pusă în libertate
Avocatul lui Carmen Bejan vrea să vadă cum au motivat judecătorii sentinţa. „Nu pot să comentez respingerea recursului până nu văd motivarea instanţei supreme. Din punctul meu de vedere au greşit şi au comis o gravă eroare. Clienta mea putea fi achitată", a declarat Daniel Ovidiu Sabou, avocatul tinerei. "Este profund nemulţumită de decizie, nu se aştepta deloc la asta", a mai spus Daniel Ovidiu Sabou despre Carmen.
Sergiu regretă
Sergiu Florea a făcut recurs doar pentru a cere să i se reducă din pedeapsă. Este conştient de gravitatea faptei şi regretă mult cele întâmplate. „Nu-mi permit să comentez decizia judecătorilor. Clientul meu regretă fapta şi s-a resemnat", a afirmat Camelia Ţăranu, avocata lui Sergiu.