Crima de la Medicină: rudele lui Trifu Schroth sunt revoltate, iar văduva s-a îmbolnăvit la auzul condamnării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Soţia romului tranşat la Medicină este în depresie şi merge la psiholog în Germania
Timişoara: Soţia romului tranşat la Medicină este în depresie şi merge la psiholog în Germania

Aflate în Germania, rudele se pregătesc să se întoarcă în oraş pentru a pune presiune pe caz şi a asista la recursul procesului. Ţiganii vor să se aplice legea talionului: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Soţia lui Trifu Schroth a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cu toate că procesul crimei de la Medicină a luat sfârşit, judecătorul Mircea Creţu condamnându-i la 16 ani de închisoare pe Carmen Bejan şi Sergiu Florea, respective la plata a 20.000 de lei daune morale si 32.946 lei daune materiale, apele nu s-au liniştit. Nici una dintre părţi nu e împăcată cu decizia, astfel că, în aproximativ o lună, celebrul caz în care doi studenţi la medicină l-au tranşat pe un ţigan pentru 500 de euro ar trebui să reînceapă cu un apel. La ieşirea din sala de judecată, Radu Zandomeni, avocatul familiei lui Trifu Schroth, declara: „Am avut un judecător tânăr care a decis soarta a doi inculpaţi tineri. Era de aşteptat că va lua în calcul şi viitorul lor. Voi discuta cu clienţii mei, care sunt în Germania şi sigur se vor arăta nemulţumiţi şi vor dori să depună recurs".

CITEŞTE ŞI:
Părinţii criminalei au aflat de la un vecin pedeapsa

Anticarul Grumăzescu a ajuns la spital din cauza lui Crudu

Discuţia cu clienţii a avut loc, însă aceştia sunt mai revoltaţi decât se aştepta propriul lor avocat. Mai precis, rudele victimei tranşate cer aplicarea legii talionului. „Eu le-am explicat frumos că există o lege care trebuie respectată. Nu putem pur şi simplu să aplicăm vorba «dinte pentru dinte, ochi pentru ochi». Nici acuzaţia de canibalism nu există în codul penal sau civil. Suferinţa e încă mare pentru ei", adaugă Radu Zandomeni.

Trifu Schroth a fost reclamat că intermedia un şantaj de jumătate de milion de euro

CITEŞTE ŞI:
Dosarul-roman al studenţilor criminali

Lucreţia, soţia lui Trifu Schroth, a avut cele mai mari probleme în acceptarea deciziei judecătorului Mircea Creţu. Femeia a ales să părăsească Timişoara din cauza problemelor de sănătate. Peste graniţă, aceasta a avut întâlniri cu mai mulţi medici, care au reuşit să îi atenueze durerile şi bolile. Totul a mers bine până săptămâna trecută. La auzul pedepsei de 16 ani pentru cei doi criminali, femeia a avut un şoc. „Doamna Trifu a avut stări de leşin şi înţepături la inimă. Au fost chemaţi şi medici", a spus Radu Zandomeni.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite