Apocalipsa are loc astăzi. Timişoara a fost împânzită de afişe care anunţă Ziua Judecăţii GALERIE FOTO
0Campania publicitară ce anunţă sfârşitul lumii a fost finanţă de un grup de cetăţeni americani radicali, care sunt şi în spatele funcţionării unui post de radio online. În mod ciudat, apocalipsa a fost anunţată pentru ziua de astăzi, însă campania publicitară expiră doar duminică, la 24 de ore de la aşa-zisa "apocalipsă"
Panourile care au apărut în cele mai circulate intersecţii au stârnit rumoare în rândul timişorenilor. Cei care au finanţat campania explică faptul că Ziua Judecăţii, care a fost promisă de biblie, va avea loc astăzi, 21 mai 2011. În plus, pe reclamă există menţionat şi faptul că "biblia garantează" evenimentul. Pe acelaşi mesaj publicitar sunt menţionate şi două frecvenţe radio creştin-radicale.
Ieşenii despre Apocalipsă: „Am mai auzit noi din astea!" (FOTO)
CLICK AICI PENTRU GALERIE FOTO CU MESAJELE PUBLICITARE
Cei care au finanţat campania publicitară spun că apocalipsa ar urma să aibă loc astăzi pentru că „după ce au trecut şapte zile de când apele Potopului au venit pe pământ, în anul 600 al vieţii lui Noe, în cea de-a doua lună, în cea de-a şaptesprezecea zi, atunci toate fântânile adâncului s-au deschis, la fel şi ferestrele cerului. În 2 Petru 3:8 Dumnezeu ne reaminteşte că o zi înseamnă 1.000 de ani, înţelegându-se în mod corect că acele şapte zile din Geneză pot fi percepute ca 7.000 de ani, vedem că atunci când Dumnezeu i-a spus lui Noe că sunt şapte zile în care poate scăpa de distrugerea lumii, de fapt îi spunea că lumea are exact 7.000 de ani pentru a scăpa de mania Domnului. Deoarece Dumnezeu este atotştiutor, El ştie când este sfârşitul şi când este începutul. El ştia cât de păcătoasă va deveni lumea. Şapte mii de ani după anul 4.990 î.H. (anul Potopului) este anul 2011, conform calendarului nostru" se arată pe site-ul celor de la familyradio.com.
Mitropolia Banatului s-a arătat revoltată de campania publicitară. "Biserica nu promovează mesajele de panică. Apocalipsa nu a fost anunţată de Sfânta Scriptură. Acele panouri publicitare nu sunt altceva decât o glumă foarte proastă", a spus preotul Marius Florescu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Banatului.
Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!























































