VIDEO Ghenosu i-a pus pe jar pe poliţişti. Oamenii legii fac muncă suplimentară de când a ieşit din închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii legii fac muncă suplimentară de când Ghenosu a ieşit din închisoare
Oamenii legii fac muncă suplimentară de când Ghenosu a ieşit din închisoare

Poliţiştii dâmboviţeni nu mai au somn de când unul dintre cei mai temuţi interlopi din România, Florin Ghinea, zis Ghenosu, a ieşit din închisoare. Un iminent conflict între el şi bandele rivale îi pune pe jar.

Potrivit IPJ Dâmboviţa, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, în colaborare cu efective de la Serviciul de Ordine Publică, au desfăşurat o razie în municipiul Târgovişte, zilele trecute, pentru respectarea legilor de circulaţie. În realitate, însă, verifică orice maşină suspectă.

Chiar Ghenosu a fost tras pe dreapta, la scurt timp după ce a revenit acasă. Potrivit unor surse, oamenii legii au suspiciuni că un iminent conflict între grupările lui Ghenosu şi Sacagiu ar putea avea loc.


Ghenosu a fost eliberat pentru buna purtare. Decizia a fost luată de Tribunalul Vrancea, care a menţinut soluţia pe care o dăduseră şi magistraţii Judecătoriei Focşani. El avea de executat 10 ani de închisoare, dar în cele din urmă a executat doar şapte. Se pare că Ghenosu ar fi fost eliberat pentru că a muncit pe perioada detenţiei şi astfel a dovedit că a fost reeducat.

Specializat pe proxenetism şi clonare de carduri, Ghenosu a mai fost condamnat şi pentru spălare de bani şi ultraj. Celebrul personaj era extrem de violent, iar cei aflaţi sub comanda sa băteau oameni până ajungeau în comă.
 

Cine este Ghenosu

A terorizat ani de-a rândul Municipiul Târgovişte, a fost arestat în Franţa, iar faptele de care este acuzat au făcut încojurul României. Vorbim de unul dintre cei mai de temur interlopi din ţară, Florin Pârjol, zis Ghenosu, aflat, în prezent, în arestul Penitenciarului Rahova.

Florin Parjol este un om extrem de violent, aşa cum faptele sale o arată, dar şi un interlop care a ştiut să facă bani din prostituţie şi clonare de carduri.

A fost arestat in Franta pentru trafic de persoane, iar în 2007 a fost adus în ţară. Doar că Tribunalul l-a pus în libertate înainte de termen. Imediat au început violenţele în Târgovişte. Ghenosu a fost încarcerat în penitenciarului Rahova, într-un dosar de fraude informatice şi santaj.

Arestare Ghenosu

Violenţe pe bandă rulantă

În 2003, oraşul Târgovişte era scena unuia dintre cele mai violente omoruri la comandă. Alexandru Dumitru, zis Bozac, a fost omorât într-un bar cu 11 lovituri de cuţit şi săbii de către cinci indivizi cu cagule. Ulterior, s-a dovenit că patru dintre ei erau locotenenţii lui Ghenosu. Aceştia au fost condamnaţi la închisoare, dar legătura interlopului cu asasinatul nu a putut fi dovedită.

În schimb, violenţele marca Clanul Ghenosu au continuat. Intelopul şi-a impus autoritatea prin bătăi sau arme de foc. În ultima anchetă instrumentată de poliţişti, discuţiile dintre Ghenosu şi locotenenţii săi arată felul în care aceştia acţionau.
 

Interlopul Ghenosu ameninţă din închisoare: Când ies, se va cutremura lumea! Îi omorâm pe toţi!

Ghenosu ameninţa chiar din puşcărie. Florin Ghinea, liderul grupării care trimitea femei în Irlanda pentru a se prostitua a fost interceptat în timp ce punea la cale agresarea mai multor oameni ai legii. Cunoscut ca fiind unul dintre cei mai temuţi interlopi din România, Ghenosu ameninţă că, după ce va ieşi din puşcărie, se va cutremura lumea.

Florin Nicolae Ghinea, zis Ghenosu, coordona din penitenciar activitatea grupării pe care o conducea, prin intermediul locotenenţilor săi, liderul fiind constant informat atât de aceştia, cât şi de fetele care practicau prostituţia despre sumele de bani câştigate, se arată în rechizitoriul DIICOT.

Potrivit rechizitoriului prin care gruparea condusă de Ghenosu a fost trimisă în judecată, principala caracteristică a grupării este "modalitatea agresivă de a acţiona, impunându-se prin acte de violenţă, aduse, uneori la extremă".

De altfel, susţin procurorii DIICOT, grupul infracţional organizat a fost constituit şi coordonat de către Florin Nicolae Ghinea anterior iniţierii cercetărilor în cauza care formează obiectul prezentului dosar, activitatea acestui grup continuând după momentul punerii în libertate a acestuia şi a celorlalţi membrii ai grupării într-un alt dosar, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Prahova, dar şi după rearestarea acestuia.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite