Structuri noi la nivelul învăţământului dâmboviţean
0
Consiliul Consultativ şi Comisia de Etică au fost recent constituite, în contextul descentralizării sistemului educaţional. Ele au atribuţii speciale şi sunt formate din cadre didactice şi reprezentanţi ai partenerilor în procesul educativ.
Consiliul Consultativ este o structură cu atribuţii în stabilirea politicilor educaţionale la nivelul judeţului Dâmboviţa, în aplicarea de măsuri pentru îmbunătăţirea lor, a ofertei educaţionale. “Este format din cadre didactice şi reprezentanţi ai partenerilor – autorităţi publice, părinţi, ONG-uri care se ocupă de proiecte educative. Este ales pe patru ani şi se întruneşte semestrial sau de câte ori este nevoie”, explică inspector şcolar general adjunct Iulian Brezeanu, preşedintele consiliului recent format.
Comisia de Etică are şi ea în componenţă cadre didactice şi reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor partenere în procesul educaţional. Ea se ocupă de cazurile disciplinare şi va fi condusă de un preşedinte ales dintre membrii săi.