Ninsori, viscol şi ger la nivelul întregii ţări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor
Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor

Dacă săptămână a început cu temperaturi încă generoase, mai mari decât cele obişnuite pentru această perioadă, de astăzi apare o schimbare bruscă. Valorile termice se vor situa în jur de 2 grade, iar miercuri, pentru prima dată în acest sezon rece, temperatura maximă a zilei va avea o valoare negativă, de -2 grade.

Meteorologii au emis deja o informare de intensificări ale vântului, ninsori viscolite mai ales la munte, răcire accentuată, de astăzi, de la ora 16, până mâine la ora 14. De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa a emis o informare meteorologică privind intensificări ale vântului, ninsori viscolite, mai ales la munte, răcire accentuată în interval 12.12.2016, ora 16.00 – 13.12.2016, ora 14.00.

În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii îndeosebi în centrul, sudul şi estul ţării, la început mixte, apoi mai ales sub formă de ninsoare, iar la munte va ninge. Local se va depune strat de zăpadă, mai consistent în zona montană. 

Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăşi 80...90 km/h şi va fi viscol. În Moldova, Dobrogea şi Muntenia (inclusiv în zona Municipiului Bucureşti), local, vântul va depăşi la rafală 50... 60 km/h, viscolind trecător ninsoarea. 

Vremea se va răci accentuat, vor predomina temperaturile negative, iar în noaptea de marţi spre miercuri va fi ger (temperaturi minime sub -10 grade) în nordul, nord-estul, centrul ţării, local în sud şi pe arii mai restrânse în rest.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite