Incendiu la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, de la o ţigară aruncată neglijent
0Momente de panică marţi seară la un colegiu din Suceava, unde pompierii s-au luptat zeci de minute să stingă flăcările care au ajuns rapid până la etajul întâi al clădirii. Incediul a izbucnit la scurt timp după terminarea cursurilor.
Marţi seară, la puţin timp după terminarea cursurilor, la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava a izbucnit un incendiu care s-a extins rapid. Cea care a văzut focul şi a luat primele măsuri până la sosirea pompierilor a fost Oana Marusiac, angajata responsabilă cu paza instituției.
„Eram afară, pe bănci, când am simțit miros de fum și am văzut flăcările. M-am dus imediat la panoul principal și am întrerupt curentul”, a declarat ea, potrivit ObservatorNews.
Pănă la sosirea pompierilor, focul s-a dezvoltat rapid şi a ajuns la etajul întâi al clădirii în care se află sălile de clasă. După o intervenție de zeci de minute, pompierii au reușit să stingă flăcările.
„Pompierii militari au intervenit cu o autospecială de stingere pentru localizarea şi lichidarea incendiu izbucnit la o stivă de ambalaje de carton, situate în curtea interioară a Colegiului Naţional «Petru Rareş» Suceava, în proximitarea clădirii cu săli de clasă”, a transmis, marţi seară, ISU Suceava.
„Incendiul a ars izolația clădirii pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, nouă geamuri de termopan și un aparat de aer condiționat”, a mai precizat Nicolae Lazăr de la ISU Suceava. Cauza probabilă a incendiului ar fi fost o țigară aprinsă aruncată neglijent.
Din fericire, nu au existat victime, ci doar pagube materiale.
„O singură clasă și un laborator de la etaj au fost afectate. Elevii vor învăța în alte săli până la finalizarea reparațiilor” a declarat, la rândul său, Daniela Dungeanu, directorul colegiului.
Nu este prima dată când o ţigară aruncată neglijent poate duce la o nenorocire. În luna septembrie, în Prahova, un bărbat de 44 de ani a fost găsit carbonizat în propria casă, după ce aceasta ar fi luat foc tot de la o ţigară nestinsă, un caz similar înregistrându-se şi în localitatea suceveană Prelipca, în luna martie.