Două autoutilitare noi pentru ISU Suceava

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Până la jumătatea anului viitor, ISU va primi alte 18 autospeciale noi
Până la jumătatea anului viitor, ISU va primi alte 18 autospeciale noi

Acestea sunt primele dintr-un total de 20 de utilaje ce vor dota Inspectoratul până la jumătatea anului viitor.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava şi-a primit ieri cadoul de Crăciun, şi anume două autoutilitare de ultimă generaţie, achiziţionate pe fonduri europene. Acestea sunt primele două dintr-un total de 20 de utilaje ce vor dota Inspectoratul până la jumătatea anului viitor.

Autoutilitarele sunt achiziţionate printr-un program al Consiliului Judeţean Suceava, derulat împreună cu alte cinci judeţe din Regiunea Nord-Est. „Am înfiinţat în 2008 Euronest, o societate prin care ne-am propus să aducem fonduri europene şi să dotăm judeţele noastre cu autospeciale şi cu ambulanţe pentru intervenţii în caz de situaţii de urgenţă”, a declarat Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, cel care a înmânat ieri cheile şi documentaţia şefului ISU, Ion Burlui.

Pentru judeţul Suceava, acest proiect înseamnă dotarea ISU cu zece ambulanţe pentru situaţii de urgenţă şi zece autospeciale, valoarea totală situându-se în jurul sumei de 3,4 milioane de euro. În total, pentru toate cele şase judeţe din regiunea Nord-Est, vor fi achiziţionate 94 de astfel de utilaje.

ISU are, de ieri, un utilaj Frap, pentru intervenţii şi descarcerări rapide, inclusiv sisteme medicale de prim ajutor, şi o autoutilitară pentru descarcerări grele şi foarte grele, pentru accidente feroviare, aviatice sau de TIR, dotată cu toată logistica.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite