AUDIO Mesajul disperat al unei angajate de la Spitalul Suceava, după ce DSP a rămas fără teste pentru Covid-19: „Vreau să ştiu dacă familia mea e bine“
0Angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică au rămas fără instumente pentru testarea COVID 19. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru angajaţii Spitalului Judeţean Suceava, care miercuri s-au prezentat pentru a li se recolta probe. O asistentă a izbucnit în lacrimi acuând autorităţile că nu vor să facă teste ca să-i oblige pe angajaţi să se întoarcă la serviciu.
Angajaţii Spitalului Judeţean Suceava care n-au fost testaţi pentru COVID 19, zilele trecute, s-au prezentat, miercuri, la prima oră, în curtea spitalului vechi.
Numai că Direcţia de Sănătate Publică i-a anunţat că nu mai poate face teste pentru că nu mai are instrumente disponibile.
Angajaţii spitalului au protestat în faţa sediului DSP şi au acuzat autorităţile că nu mai testează că ca să-i oblige să se întoarcă la serviciu. În cazul în care rezultatele sunt pozitive, pacienţii sunt internaţi în spital sau se tratează la domiciliu, dar clar nu vin la serviciu.
Unele cadre medicale au fost atât de afectate de vestea primită încât au izbucnit în lacrimi.
„Ne-au spus că nu mai sunt teste. Asistenta-şefă de la UPU (n.r.-Unitatea de Primiri Urgenţe) plângea. Şi ne-au spus că nu sunt teste. Adevărul este altul. Sunt teste. Nu vor să ne mai testeze, ca să venim să lucrăm. Pentru că dacă ne testăm suntem obligaţi să stăm 14 zile în autoizolare. Şi atunci spitalul nu mai are oameni. Fac asta doar ca să venim să lucrăm în continuare. Ce să facem? Noi nu avem dreptul să ştim dacă suntem infectaţi sau nu? Pentru familiile noastre?”, s spus plângând un cadru medical, sub protecţia anonimatului.
Salariata a explicat că nu vrea să afle rezultatul pentru ea, ci pentru familia ei. Vrea să ştie dacă şi-a infectat şi persoanele dragi.
”Vă rog să mă credeţi, vă spun cu mâna pe suflet, eu vreau să ştiu dacă familia mea are ceva, dacă nu are, eu mă autoizolez şi vin şi lucrez, da? Că nu mi-e greu, am fost instruită, la noi pe secţie am fost instruiţi, cum să ne îmbrăcăm, cum să ne dezbrăcăm, cum să ne protejăm. Vreau doar să ştiu dacă sunt negativ, dacă sunt negativ, bagajul este pregătit acasă, mă autoizolez unde ne-au dat locaţie, voi sta acolo şi voi veni să lucrez la spital cât pot. Dar acasă nu mă mai întorc. Am familie, am părinţi, în vârstă , am copil (plânge)”, a mai spus femeia.
Situaţia este dramatică la Spitalul Judeţean Suceava. Ministerul Sănătăţii a dispus testarea tuturor salariaţilor, după ce aproape 100 de cadre medicale s-au infectat cu COVID 19. Primele teste au fost făcute la începutul săptămânii.