VIDEO Traficant din Vâlcea, prins la Corabia, în timp ce ridica un colet cu droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
traficant corabia

Un bărbat în vârstă de 34 ani a fost depistat de poliţiştii SCCO  în oraşul Corabia, în timp ce ridica un colet cu droguri.

Acţiunea poliţiştilor  Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, desfăşurată sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T.- BIROUL TERITORIAL  Olt, a avut loc marţi, 12 iunie 2019, când bărbatul de 34 ani, din Amărăşti, judeţul Vâlcea, a fost surprins în timp ce ridica un colet de la o societate de curierat.

„În interiorul coletului, printre alte obiecte, au fost descoperite 3 pachete din material plastic, înfăşurate cu scotch de culoare maronie, ce conţineau cantitatea de aproximativ 600 grame fragmente vegetale, de culoare verde, sub formă de muguri, posibil cannabis.

Materialul vegetal a fost ridicat şi înaintat Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor Bucureşti“, a transmis IPJ Olt.

Împotriva bărbatului, Tribunalul Olt a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, acesta fiind cercetat pentru trafic ilicit de droguri de risc.
Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite