Slatina: Iustinian Moldovan a cântat alături de titanii muzicii populare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost campion la gimnastică, militar de carieră, dar cel mai mult a iubit muzica şi oamenii.

Are 78 de ani şi chiar dacă ochii l-au lăsat şi nu mai vede decât umbre, nu poate sta departe de muzică şi de scenă. După o viaţă tumultoasă, în care a fost copil de trupă pe front şi a urcat pe scenele din întreaga ţară alături de nume mari ale muzicii populare, Iustinian Moldovan îşi spune zâmbind povestea. A crescut printre instrumente muzicale, iar cântul a fost o tradiţie în familia lui. Mulţi dintre nepoţii şi nepoatele lui sunt la şcoli importante de muzică din străinătate. „Bunicul meu avea vioară şi pianină, iar eu eram fascinat de aceste instrumente. La 8 ani am urcat prima dată pe scenă şi am cântat o baladă despre Iancu Jianu. Glasul meu ca de privighetoare, aşa cum spune lumea, i-a uimit pe toţi”, a spus Iustinian Moldovan.

„De când mă ştiu, am cântat şi am făcut gimnastică”

A ajuns la Slatina în timpul războiului când a fugit de acasă pentru a merge pe front. „M-am dus ca şi copil de trupă la artilerie la Slatina. Aşa am ajuns pe front şi am văzut ce înseamnă războiul. Când ne-au trimis acasă am vrut să îmbin cântatul cu cariera militară şi m-am dus la Liceul Militar de Muzică unde am cântat în cor”, a povestit Moldovan. În tinereţe a fost şi gimnast şi a obţinut numeroase titluri de medalii la concursuri. „Eu de când mă ştiu, am cântat şi am făcut gimnastică. La copilărie, ca să am ocupaţie, iar mai târziu am făcut performanţă. Am fost campion naţional la gimnastică mai mulţi ani la rând”, a spus cântăreţul

A cântat în limba bulgară

Moldovan a lucrat şi a cântat la garnizoane din toată ţara şi a urcat pe scenă alături de nume mari ale muzicii populare româneşti. „Am iubit uniforma militară, dar când auzean de vreo petrecere sau de vreun spectacol, mi-o dădeam imedait jos şi luam costumul popular şi mă apucam de cântat. Am susţinut spectacole cu Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Benone Sinulescu sau Fărâmiţă Lambru”, a spus cântăreţul. A cântat cu drag şi pentru români şi penttu străini. „Eu pot să cânt orice fel de muzică şi în mai multe limbi. Odată la un spectacol în Bulgaria după ce mi-am încheiat recitalul, le-am cântat câteva melodii în bulgărească. Publicul a fost în delir, iar presa vremii m-a apreciat”, a spus Moldovan.
Cântă orice melodie şi îi place să le combine cu poveşti pe care le interpretează. „Mulţi spuneau că eu sunt şi cântăreţ şi actor. Eu nu cântam numai. Spuneam poveşti, jucam teatru pentru public pentru că întotdeauna mi-a plăcut să-i fac pe oameni să se simtă bine. Acum am îmbătrânit în buletin, dar vocea o am ca la 20 de ani. George Nicolescu mi-a spus odată, ce nevoie ai de ochi, dacă vrei să cânţi te însoţeşte cineva şi tot ajungi pe scenă”, a povestit cântăreţul.

NĂSCUT
7 noimebrie 1932, Brădeni, judeţul Sibiu
STUDII
Şcoala de Ofiţeri Craiova
FAMILIE
Văduv, trei fete şi un băiat


CE-I PLACE
Toată familia mea pictează. Noi am moştenit de la străbuni şi dăm mai departe două talente, muzica şi pictura. Iubesc sportul, mai ales gimnastica şi îmi plac baladele.

CE NU-I PLACE
Nu suport guvernanţii şi justiţia. Deşi nu am avut niciodată probleme cu legea, cred că pedepsele pentru cei care comit crime, violuri şi alte asemenea grozăvii sunt prea blânde. Aş vrea să se introducă pedeapsa cu moartea.

Care este melodia dumneavoastră preferată?
Îmi plac cele despre viaţa românilor, despre bucuriile şi suferinţele neamului nostru. Una dintre ele este „Ţara mea, mândra mea”, iar alta este despre iubire „Unde e mândra mea, acolo e viaţa”.

Aţi avut ucenici pe care i-aţi învăţat tainele muzicii?
Am admirat mereu tinerii talentaţi şi am ajutat un tânăr profesor din Craiova foarte talentat, iar acum mă ocup de un băiat din Balş pe care îl învăţ cum să cânte şi cum să se prezinte pe scenă.


Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite