Incendiu cu repetiţie  într-un imobil din Slatina. Aproximativ 20 de persoane au fost evacuate. În acelaşi bloc a ars o locuinţă în urmă cu cinci zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu a izbucnit duminică-seara, 1 ianuarie 2017, într-un imobil din Slatina, judeţul Olt, aproximativ 20 de persoane fiind evacuate. În acelaşi imobil un alt incendiu a izbucnit în urmă cu cinci zile.

   „Ghetoul“  aflat în proprietatea Primăriei Slatina în care în urmă cu cinci zile a izbucnit un incendiu  a fost „vizitat“ din nou de pompieri în această seară. Duminică-seara, în jurul orelor 22,00, locatarii au sesizat că la parterul blocului care adăposteşte aproape 100 de suflete se simte miros de fum, ulterior constatând că mai multe ambalaje depozitate pe casa scării au luat foc. Pompierii ajunşi la faţa locului au evacuat aproximativ 20 de persoane, 10 adulţi şi 10 copii, intervenind cu o autospecială. Deşi incendiul nu s-a manifestat violent, pompierii au rămas să supravegheze zona, locatarii întorcându-se în locuinţe.

Martori de la faţa locului spun că cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unor copii care s-au jucat pe hol cu petarde.

„Se şi cunosc persoanele. Am şi avut, zilele acestea, de fap, discuţii, am anticipat că se va întâmpla aşa ceva, dar nimeni nu vrea să audă. Situaţia a devenit de nesuportat“, spune un locatar din zonă, care reclamă că Primăria Slatina, proprietara imobilului, nu se implică pentru lămurirea situaţiei juridice a celor care au ocupat, unii, abuziv, spaţii din imobil.

Blocul de pe strada Drăgăneşti în care au ars duminică-seara gunoaiele depozitate necontrolat are o istorie complicată. Până în urmă cu doi ani a găzduit, la etajele superioare, cercurile Palatului Copiilor, în vreme ce parterul şi etajul I a servit, ani de zile, drept internat pentru fostul Liceu de Construcţii, desfiinţat şi acesta în urmă cu doi ani. În imobil sunt persoane care au locuit plătind chirie liceului de peste 12-14 ani, însă după desfiinţarea unităţii de învăţământ s-a instalat haosul, printre cei care astăzi stăpânesc această clădire numărându-se foşti locatari ai blocului de locuinţe sociale G6 din oraş, între timp demolat, dar şi persoane care au venit de nicăieri. Curios este faptul că, deşi Primăria Slatina nu are oficial chiriaşi, suportă lunar costurile cu energia electrică şi apa.


CITIŢI ŞI: Incendiu într-un bloc al nimănui în care locuiesc ilegal peste 100 de oameni: „Puteam să murim ca şobolanii!“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite