Ger de crapă pietrele în Olt. Ambulanţele patrulează pe străzi pentru a-i aduna pe oamenii fără adăpost

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Olt se află sub cod portocaliu de ger până la sfârşitul acestei săptămâni. Meteorologii anunţă temperaturi extrem de scăzute pentru această perioadă.

Vremea va fi geroasă până pe 3 februarie, atunci când expiră avertizarea emisă ieri de Administraţia Naţională de Meteorologie. Sunt prognozate temperaturi minime cuprinse între -27 şi -17 grade Celsius pe timpul nopţii şi în cursul dimineţilor. Şi în timpul zilei valorile vor fi tot negative.
Echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Olt vor patrula în judeţ în aceste zile pentru a le acorda îngrijiri oamenilor străzii. „Noi organizăm din două în două ore patrule în tot judeţul pentru a depista persoanele fără adăpost. Le vom acorda primele îngrijiri medicale şi apoi le vom transporta la spital, dacă este cazul, sau în centrele special amenajate. Suntem pregătiţi să intervenim în aceste zile, am chemat echipaje de acasă şi nu ducem lipsă de materiale“, a spus Mădălina Deloreanu, director medical la SJA Olt.
De asemenea, medicii sfătuiesc populaţia, în special copiii şi bătrânii, să nu iasă din case în zilele geroase. Dacă vă încumetaţi totuşi să ieşiţi afară trebuie să vă îmbrăcaţi gros, să purtaţi haine din lână, căciulă şi mănuşi.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite