Sibiu: Elena Moldovan este profesor de ceramică de peste treizeci de ani
0
Elena Moldovan a făcut toul cu pasiune şi talent. Singurul vis al ei a fost să facă arte plastic, iar părinţii ei nu au avut nimic împotriva visului ei. Deşi erau săraci, au ţinut-o nouă ani în facultate. Profesoara s-a stability la Sibiu şi spune că nu ar pleca din oraşul de pe Cibin, „nici pentru un munte de aur“.
O meserie făcută din inimă
Sunt puţini oamenii care au şansa să aibă o meserie pe care să o facă din plăcere, dar tanti Tuţi, aşa cum o alintă foştii elevi şi majoritatea prietenilor ei, a fost profesor de ceramică timp de treizeci de ani şi nu a avut niciodată gândul de a renunţa la ceea ce făcea cu drag.
Douăzeci de ani a fost mentorul elevilor de la Clubul Copiilor din Sibiu, iar zece ani a predat la Cisnădie. I-au trecut prin „mîini“ cel puţin trei mii de elevi. Când a ieşit la pensie, a fost bolnavă şi a căzut în depresii. „Iubeam copiii cel puţin la fel de mult ca pe meseria mea, iar acum îmi lipsesc fantastic de mult“, spune ceramista.
Copiii s-au transformat
Tanti Tuţi consideră că, astăzi, copii sunt mai puţin sensibili decât odinioară. Există un alt stil de viaţă, iar ei nu mai au răbdare să se joace. Internetul, telefonul şi chiar şcoala nu-i mai îndeamnă să cunoască arta, lumea este grăbită, iar familia nu mai este ceea ce era odată. „Internetul oferă legături superficiale, nu mai leagă prietenii. Sunt dezamăgită din cauză că tinerii au devenit reci şi superficiali chiar între ei“, spune profesoara.
În orice caz, munca alături de cei mici a făcut-o să nu se „acrească“ şi să nu îmbătrânească, doamna Elena fiind veselă şi extrem de comunicativă. Când profesa, avea elevi care numărau zilele până la următoarele cursuri, iar acum, de când este pensionară, a pregătit copii pentru admitere la arte plastice şi arhitectură.
Lutul, un material extraordinar
În timpul facultăţii s-a hotărât să urmeze direcţia artelor decorative şi asta a şi făcut: artă decorativă cu un material fabulous, lutul. „Lutul este un material generos, docil, care îţi copiază intenţiile, iar gândul tău îl face să trăiască. Focul oferă şi el surprize, glazurile şi argila fiind imprevizibile în prezenţa lui. Tot procedeul este o nebunie ascultătoare“, spune doamna Elena, cu faţa luminată parcă de puterile minunatului material.
Faptul că a lucrat cot la cot cu soţul ei, şi el artist ceramist, şi faptul că au lucrat cu acelaşi material, i-a făcut să vorbească aceeaşi limbă, dezvoltându-şi un stil personal alături de el. Acum îşi doreşte un cuptor pentru că nu mai are unde să ardă lutul. Nu a renunţat la predat şi trei-patru zile pe săptămână merge la un liceu din Avrig unde le destăinuie elevilor tainele artelor plastice aplicate.
Profil
Născută
14 aprilie 1944, Râşnov, Braşov
Educaţie
Institutul de Arte Plastice şi Design „Ion Andreescu“ din Cluj
Ocupaţie
Pensionară
Familie
Căsătorită, un băiat
Ce-i place
„Îmi place să ies în afara oraşului, în natură, lucru pe care îl facem la fiecare final de săptămână. Îmi place aerul curat, îmi plac mult copacii şi copii. Îmi place foarte mult să citesc. Acum lecturez «Inteligenţa materiei», scrisă de Dumitru Constantin Dulcan.“
Ce nu-i place
„Nu-mi place să călătoresc în alte oraşe şi-n alte ţări. Nu-mi plac murdăria, traficul, puzderia de maşini şi agitaţia. Nu-mi mai place lumea în care trăiesc.“
Întrebări şi răspunsuri
Câte obiecte aţi realizat până acum?
Am în jur de trei mii de lucrări personale, iar cu elevii am făcut câteva zeci de mii de lucrări. Jumătate dintre ele le-am dăruit, iar ele au ajuns în diferite colţuri ale lumii.
Dacă ar fi să vă luaţi viaţa în mâini din nou, aţi face acelaşi lucru?
Deşi nu se poate trăi din artă, nu-mi pare rău de nimic din ceea ce am făcut. Nu am trăit niciodată cu regrete. Probabil aş face acelaşi lucru, pentru că munca alături de elevi m-a ţinut veselă şi tânără.
Se încarcă comentariile...
