Cel mai titrat luptător român al tuturor timpurilor, despre cum se face sport de performanţă în România: „Lupte greco-romane pe stomacul gol nu se pot face”

Ştefan Rusu a dominat lumea luptelor greco-romane la categoria -68 de kilograme între 1978 şi 1983. FOTO - Nicu Ghişan

Aflat la Satu Mare cu ocazia unui stagiu de pregătire, maestrul Ştefan Rusu, cel mai titrat campion al României la lupte Greco-Romane nu s-a sfiit să ne răpundă atât întrebărilor despre vasta lui carieră cât şi despre situaţia unui sport care în trecut ne-a adus atâtea satisfacţi dar care momentan se află într-un mare con de umbră.

Pe Ştefan Rusu l-am întâlnit la Sala de Sport a Liceului Tehnologic Ardud acolo unde timp de o săptămână a susţinut un stagiu de pregătire împreună cu 80 de sportivi din Satu Mare, Timişoara, Botoşani şi Rădăuţi.

“Sunt la Ardud pentru a opta oară unde de fiecare dată am găsit nişte condiţii excelente de pregătire şi nişte oameni deosebit de primitori. Vin unde sunt chemat cu cea mai mare plăcere, să ne ocupăm de tinerii luptători care vor reprezenta ţara la concursuri importante. Eu, Ştefan Rusu, le arăt procedeele clasice, cu care pot reprezenta ţara la Jocurile Olimpice”, ne-a declarat maestrul.

Marele campion este însă îngrijorat de starea actuală a luptelor Greco Romane din România, un sport care altădată ne aducea atâtea succese pe plan internaţional.

“Din păcate am decăzut mult la acest capitol. Randamentul performanţei a slăbit mult iar pasul de la juniorat la seniorat se face foarte anevoie deoarece nu-i mai oferi nimic sportivului. Pe vremea lui Ceauşescu sportul era mult mai bine organizat şi poate şi mai preţuit, asta şi fiindcă era un bun mod de propagandă. Vorbind strict de lupte aveai condiţii mult mai bune: casă, masă. În momentul de faţă luptele sunt într-un mare con de umbră. Se vede şi în rezultatele obţinute. Lupte pe stomacul gol şi aici vorbesc la propriu, nu se poate face” , spune Rusu.

În opinia marelui sportiv faptul că luptele nu aduc atât de mare audienţă, aşa cum o face de pildă fotbalul, este un alt motiv pentru care acest sport este în cădere liberă, în sensul că nimeni nu va dori să investească în ceva care nu-i aduce publicitate.

Ştefan Rusu crede că ar trebui făcut un lot lărgit de cel puţin 40 de luptători la seniori faţă de 10 câţi sunt în momentul de faţă. “Ar trebui să avem antrenori profesionişti dar şi aceştia pleacă dacă nu le oferi un salariu decent. Doar eu sunt nebunul care antrenez, la Rădăuţi, pentru 935 lei lunar. Noroc cu renta viageră care-mi oferă cât de cât o viaţă decentă. Să nu mai zic că nu ne mai caută nimeni. De la minister au venit să ne caute ultima dată, la Rădăuţi, acum 30 de ani chiar dacă judeţul Suceava a dat acestei ţări cinci medalii olimpice: una de aur, două de argint  şi două de bronz “, ne dezvăluie maestrul.

Ştefan Rusu este mulţumit însă de faptul că fetele mai spală din ruşinea băieţilor şi mai aduc ceva medalii pentru România.“Ne mai salvează fetele onoarea care în ultima vreme au început să scoată capul în lume şi au obţinut rezultate notabile” , spune fostul mare campion.

Medalia olimpică de la Moscova îi este cea mai dragă

Nu aveam cum să nu povestim cu marele campion şi de rezultatele care i-au marcat prodigioasa carieră. Marea lui ambiţie a fost să cânte şi pentru el imnul la Olimpiadă aşa cum se întâmplase cu idolii lui, Nicolae Martinescu şi de Gheorghe Berceanu, la Jocurile Olimpice din 1974 de la Munchen. “Am văzut evoluţia lor la televizor, care de altfel era şi singurul de pe strada unde locuiam, iar atunci când a cântat imnul pentru ei i-am promis lui tata că odată şi odată se va întâmpla acelaşi lucru şi cu mine” ne dezvăluie Rusu.

Nu avea să aştepte foarte mult timp deoarece la Olimpiada din 1980 de la Moscova avea să urce pe cea mai înaltă treaptă, asta după ce a fost foarte aproape să o facă în 1976, la Montreal, când a câştigat medalia de argint.

“Medalia de aur de la Moscova a fost cu atât mai valoroasă cu cât am reuşit să trec în semifinale chiar de rusului Suren Nalbandyan, cel care mă învinsese la Montreal şi-mi răpise aurul. Finala cu polonezul Andrzej Supron a fost  floare la ureche, deşi m-am impus greu, cu 1-0. Amintirea premierii a rămas foarte vie: eram pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cânta imnul României cu putere doar pentru mine. Asemenea momente sunt unice în viaţa unui sportiv”, rememorează marele campion.

FRL a vrut să scape de el

Ştefan Rusu ne-a vorbit şi despre episodul de la Europenele din Georgia, 2013, în care a fost pus într-o situaţie jenantă. Atunci a făcut deplasarea  în calitate de antrenor secund al lotului naţional, iar la finalul competiţiei, spun surse apropiate delegaţiei, ar fi fost pus într-o situaţie jenantă, fiind prins că furase din camera hotelului cîteva obiecte, între care un prosop şi phoen-ul.

El admite că a fost o confuzie cu un prosop, ”îl uitasem la saună, am plătit zece euro”, dar atacă dur conducerea federaţiei şi a reprezentativei: ”Nişte nesimţiţi, nu ştiau cum să scape de mine!”. După acest episod Rusu a fost demis de Federaţia Română de Lupte.

Ştefan Rusu – CV

Data naşterii: 2 februarie 1956, Rădăuţi

Stil: lupte greco-romane

Categorii: 68 kg şi 74 kg

Palmares seniori:

Jocurile Olimpice: Montreal – 1976 (argint), Moscova – 1980 (aur), Los Angeles – 1984 (bronz);

Campionatele Mondiale: Ciudad de Mexico – 1978 (aur), Oslo – 1981 (bronz), Katowice – 1982 (aur), Kolbotn – 1985 (argint);

Campionatele Europene: Leningrad – 1976 (argint), Bursa – 1977 (argint), Oslo – 1978 (aur), Bucureşti – 1979 (aur), Prievzda – 1980 (aur), Goteborg – 1981 (aur), Budapesta – 1983 (bronz), Leipzig – 1985 (aur);

Campionate Naţionale: de 13 ori campion (1975-1987)

PORTRET Ştefan Rusu, suceveanul care a luptat să ajungă de la bâlci pe podiumul olimpic

Campion naţional la 14 ani. Mihai Croitor vrea să calce pe urmele tatălui său, Ovidiu Croitor