Aproximativ 1.000 de cadre MAI, angrenate în alegeri, în Satu Mare
0926 angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt angrenaţi duminică, 25 mai, în judeţul Satu Mare, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, precum şi pentru protecţia celor 334 de secţii de votare, pe timpul alegerilor pentru Parlamentul European, precum şi a alegerilor parţiale pentru Camera Deputaţilor şi Senat.
Pentru asigurarea unui proces electoral corect şi echidistant, la nivelul judeţului Satu Mare , pe timpul desfăşurării alegerilor membrilor din România pentru Parlamentul European, vor fi angrenaţi peste 345 de poliţişti, 87 de poliţişti de frontieră, 104 de jandarmi şi 138 de pompieri.
674 de angajaţi M.A.I. vor asigura protecţia celor 334 de secţii de votare, amplasate în 288 locuri. Vor fi luate măsuri de protecţie şi la cele 64 secţii de votare pentru alegerile parţiale pentru membrii Camerei Deputaţilor şi Senatului României.
Alţi 141 de poliţişti şi 64 jandarmi, în perioada desfăşurării procesului electoral, se vor afla în stradă, pentru a asigura măsuri de ordine şi linişte publică, în vederea prevenirii oricăror fapte antisociale. De asemenea, pentru soluţionarea solicitărilor şi semnalărilor cu privire la evenimentele produse în ziua alegerilor, la nivelul judeţului, vor acţiona, conform competenţelor, 47 de poliţişti, constituiţi în 10 echipe operative
Totodată, a fost stabilit şi un efectiv de rezervă format din 95 angajaţi M.A.I., care va fi în permanenţă pregătit să acţioneze, dacă situaţia operativă va impune acest lucru.
Astfel, în total, peste 1121 de angajaţi M.A.I. vor fi angrenaţi în misiuni, duminică, 25 mai 2014, pentru buna desfăşurare a scrutinului electoral.
“Precizăm faptul că, în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Satu Mare se află încarceraţi şapte arestaţi preventiv, dintre care şase cu drept de vot. Dintre aceştia, cinci şi-au exprimat dorinţa de a-şi exercita dreptul de a vota. De asemenea, la nivelul judeţului sunt doi arestaţi la domiciliu, dar niciunul a solicitat să voteze prin intermediul urnei special” informează Poliţia.