Debitul Dunării foarte scăzut pentru luna august
0Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară a fost vineri, în scădere cu 10 mc/s faţă de ziua precedentă când înregistra 2.550 mc/s, actualmente fiind cu 1.760 mc/s sub media multianuală a lunii august, stabilită de specialiştii hidrologi la 4.300 mc/s.
În perioada 11 - 15 august, conform prognozei elaborate de INHGA - CNPB, debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se va menţine staţionar la valoarea de 2.500 mc/s pe toată durata intervalului de prognoză, cu mult sub cei 4.300 mc/s, care este debitul mediu al lunii august, fapt ce ar putea afecta şi navigaţia pe Dunăre.