Ce înseamnă ruga în Banat. Cum sărbătoresc bănăţenii de la sate hramul unei bisericii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Termenul de „rugă“ este specific zonei Banatului şi este o sărbătoare a unei întregi comunităţi, în timp ce în alte zone se foloseşte termenul de „nedeie“.

Imediat după Paşte, în satele bănăţene încep rugile, care se ţin la data sfinţirii bisericii, de obicei într-o sarbătoare dedicată unui sfânt.

Organizarea rugii cade în sarcina “căpăraşilor”, doi sau trei membri ai comunităţii, care merg din casă şi adună bani pentru a plăti o trupă de muzicanţi, care să cânte timp de una, două sau trei zile. Ruga se ţine de obicei la căminul cultural al localităţii sau chiar în aer liber, dacă vremea o permite. În trecut, fiecare rugă avea un “naş”, o persoană cu avere însemnată, care dona o sumă importantă pentru organizare.

La acest “spectacol” se adună toţi membrii satului, împreună cu invitaţi lor: rude şi prieteni. Se ascultă muzică populară şi se dansează. Acasă, membrii comunităţii în care se ţine ruga îşi servesc invitaţii cu bucate şi băuturi alese.

Fiecare sat are obiceurile proprii, însă structura e cam aceeaşi. De exemplu meniul tradiţional al unei rugi din Banat este format din supă cu tăiţei, sarmale, cartofi cu carne şi plăcinte (prajitură). De pe masă nu lipseşte, bineînţeles, celebra răchie de Banat.

Dansul rugii e ca un vechi ritual

Bucătarul reşiţean Uica Mihai, cunoscut ca şi culegător de folclor, spune că a participat la zeci de evenimente de acest gen, la unele ca invitat, la altele ca profesionist, unde a gătit bucatele. El descrie cel mai important moment al rugii: deschiderea sau brâul.

“Unul dintre cele mai importante momente ale rugii, dacă nu chiar cel mai important, este jocul, petrecerea din mijlocul satului, de cele mai multe ori în faţa bisericii, unde întreaga suflare a satului se prinde în brâu. Muzica începe să cânte ca un firicel, apoi din ce în ce mai pătimaş şi brâul este pornit de bărbaţii de frunte ai satului, Naşul Rugii, căpăraşii şi fruntaşii obştii. Ei joacă prinşi de umere, cu sticla de răchie purtată de la unul la altul, făloşi si plini de spiritul rugii. De abia după o vreme între bărbaţi, îmbujorate şi cu ochii plecaţi, se prind şi nevestele lor. Pe lângă brâul cel mare, copii care cresc cu muzica în urechi şi cu ruga în singe, încing un brâuleţ mai de o parte şi joacă şi ei foarte serioşi, gândindu-se ca nu peste multă vreme se vor putea prinde si ei în brâul cel mare unge joacă poganii. Mai trece o vreme şi din ce în ce mai mulţi săteni se prind în horă, şi saxofoanele şi torogoata încep să duduie şi brâul se încinge şi tot satul e ca un cuptor uriaş în care pâinea rugii se coace şi se rumeneşte”, povesteşte Uica Mihai.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite