Accident tragic pe DN6. Un om a murit și un altul e rănit, după impactul între un TIR și un autoturism
0Un grav accident rutier a avut loc luni dimineață, pe DN6, în județul Caraș-Severin. Un om a murit și un altul e rănit, după ce un TIR și un autoturism au intrat în coliziune.
Accidentul a avut loc în zona localitatii Armeniș.
„Este implicat un TIR și un autoturism. Intervine Detașamentul de Pompieri Caransebeș (o autospecială pentru stins incendii, una de descarcerare, o ambulanță SMURD) și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. În urma accidentului, două persoane au rămas încarcerate în autoturism”, explica, imediat după accident, Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin.
Una dintre victime a murit
Pentru una dintre persoanele încarcerate, echipele de intervenție n-au mai putut face nimic.
„Una dintre victime a fost declarată decedată, iar cea de-a doua, conștientă, a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare), mai precizează ISU Caraș-Severin.
Un alt accident, la indigo
O altă tragedie, aproape identică, a avut loc tot luni dimineață, în județul Argeș, pe DN 65B, la intrare în Pitești, în zona Metro. În urma impactului dintre un TIR și un autoturism au rezultat două victime.
Una dintre victime, încarcerată, a fost găsită în stop cardio-respirator. Omul n-a răspuns manevrelor de resuscitare.
Cealaltă persoană rănită a fost preluată de un echipaj medical.
Recomandări ale Poliției
Polițiștii le reamintesc tuturor conducătorilor auto că, pentru deplasarea în condiții de siguranță, este nevoie de respectarea câtorva recomandări:
- Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive!
- Adaptați permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic!
- Nu vă angajați în efectuarea de depășiri riscante sau neregulamentare!
- Respectați normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule!