Prigoană va mătura Ploieştiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actualul operator spune că îşi va lua pubelele de pe domeniul public, chiar începând din această seară. Tariful pe care îl vor plăti ploieştenii pentru colectarea deşeurilor menajere va fi de la 1 aprilie, de 3,18 lei faţă de 4,3 lei, cât plătesc în prezent.

Rosal Grup, firma familiei deputatului Silviu Prigoană, a fost desemnată de Primăria Ploieşti pentru a se ocupa de salubritatea oraşului de la 1 aprilie. Procedura a avut loc în urma unei negocieri directe la care au participat cinci firme, printre care şi actualul operator, SC Veolia. Caietul de sarcini pentru organizarea licitaţiei, care trebuia să aibă loc la mijlocul lunii martie, a fost contestat în instanţă de două societăţi şi urmează să se judece în perioada următoare.

Reprezentanţii Veolia sunt nemulţumiţi de decizia municipalităţii şi spun că din această seară vor începe să ridice containerele de gunoi şi pubelele. „Cei peste 22.000 de recipienţi sunt în proprietatea noastră şi este normal să îi ridicăm de pe domeniul public dacă nu ne mai ocupăm de salubritatea oraşului", ne-a declarat Cornel Vicol, purtătorul de cuvânt al SC Veolia.

Nu vor ridicarea pubelelor

Reprezentanţii firmei câştigătoare speră ca situaţia să se rezolve, fără a fi ridicate pubelele. „Eu am anumite rezerve în ceea ce priveşte această acţiune, însă, dacă ploieştenii vor rămâne fără containere, le vom oferi noi altele", ne-a declarat Valentin Dobre, managerul general al Rosal Grup. Acesta a mai spus că va prelua o parte din salariaţi de la actualul operator, dar că va face şi angajări noi. „Consider că Ploieştiul este un oraş cochet, curăţel, dar este loc şi de mai bine. Sperăm că nu vom întâmpina dificultăţi şi vom face curăţenie, aşa cum procedăm şi în Sectorul 3 al Capitalei", a mai precizat Valentin Dobre.

În perioada următoare, firma va încheia noi contracte atât cu agenţii economici, cât şi cu persoanele fizice. Tarifele practicate vor fi de 3,18 lei de peroană şi 15,1 lei pentru persoanele juridice.

Unde mai face curat Rosal

Rosal Grup mai operează în Sectorul 3 al Capitalei, Cluj-Napoca, Baia Mare şi Suceava, oraşe în care se ocupă atât de salubrizare, cât şi de deszăpezire. Firma a fost aleasă să se ocupe de curăţenia oraşului până la 1 ianuarie 2011, după care, în funcţie de decizia instanţelor, se va continua procedura de licitaţie pentru desemnarea unui operator de salubritate.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite