Nouă persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon şi hidrogen sulfurat la rafinăria Petrobrazi
0Nouă persoane au fost intoxicate, luni, cu monoxid de carbon şi hidrogen sulfurat la rafinăria Petrobrazi în timpul unor lucrări la o instalaţie.

"Este vorba despre 9 persoane intoxicate cu monoxid de carbon şi hidrogen sulfurat, toate aflate în stare de conştienţă, dintre care 4 au necesitat perfuzare, restul de 5 persoane fiind stabile", informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Surse oficiale au precizat, pentru Agerpres, că intervenţia ale loc la rafinăria Petrobrazi.
La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD, ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, o ambulanţă pentru transport personal şi victime multiple şi două ambulanţe SAJ Prahova.
"Toate persoanele sunt asistate la faţa locului şi urmează să fie transportate la spital. Persoanele efectuau lucrări la o instalaţie a operatorului, nu sunt angajaţi în cadrul acestuia", mai arată ISU.