Traficanți de droguri prinși în flagrant. Primeau "marfa" în colete, din Spania!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei tineri sunt suspectaţi de poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. că  au procurat importante cantităţi de droguri din Spania şi le-au comercializat mai multor persoane din judeţul Argeş. Cei trei suspecţi au fost arestaţi preventiv.

Oamenii legii au prins în flagrant vineri, 27 ianuarie, un student de 23 de ani, S.M.A., în timp ce vindea 20 de grame de ciuperci halucinogene din categoria drogurilor de mare risc și 15 grame de cannabis. În urma percheziției efectuate de anchetatori la locuința sa au fst descoperite șase pliculețe ce conțineau aproximativ 100 de grame de cannabis.

Cercetările au scos la iveală faptul că tânărul făcea parte dintr-o rețea de traficanți de droguri, fiind unul dintre distribuitorii unui alt student de 22 de ani, R.R.G., din Câmpulung. Acesta primea importante cantități de cannabis din Spania, prin intermediul unei firme de curierat, pe care le porționa și le vindea consumatorilor atât direct, cât și prin intermediul lui S.M.A.

Un alt membru important al grupului infracţional, C.N.A., de 24 de ani, din municipiul Braşov, este suspectat că organiza şi finanţa procurarea şi livrarea drogurilor pe ruta Spania - România. Cei doi membri ai rețelei ai fost prinși în flagrant în timp ce primeau un colet din Spania în care se afla un kilogram de cannabis, ambalat în borcane de sticlă închise ermetic și ascunse în parchete cu detergent.

La percheziţia efectuată în apartamentul închiriat de cei doi în Piteşti, au mai fost găsite aproximativ 300 de grame de cannabis vrac, dar şi porţionat în doze, precum şi şase kit-uri ce conţineau Micelium pentru ciuperci halucinogene, din care trei erau intacte, iar celelalte trei erau folosite pentru cultura unor astfel de plante. Din ultimele trei răsaduri au fost recoltate în repetate rânduri ciuperci din categoria Psilocine şi Psilocibine ajunse la maturitate, care au fost uscate şi vândute consumatorilor contra sumei de 100 lei/doza de aproximativ 2 grame.

Totodată, din cercetări a rezultat faptul că aceste kit-turi au fost comandate prin intermediul internetului din Olanda de către cei doi şi primite în municipiul Piteşti printr-o firmă de curierat rapid.

Cei trei tineri au fost reținuți de procurorii DIICOT Pitești și au fost prezentați judecătorilot Tribunalului Argeș care au emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și introducerea în țară de droguri. Dacă cei doi vor fi găsiți vinovați, riscă între 15 și 25 de ani de închisoare.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite