Protest al pieţarilor în faţa Prefecturii Argeş. Oamenii sunt revoltaţi că pieţele au fost închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Închiderea pieţelor a scos în stradă, la Piteşti, aproape 100 de comercianţi şi producători direcţi. Oamenii spun că măsura este discriminatorie şi cer redeschiderea pieţelor pentru că, spun ei, nu pot sta în frig ca să supravieţuiască.

De astăzi, în Argeş au intrat în vigoare mai multe restricţii sanitare. Este vorba de măsuri impuse prin HCJSU nr. 56, din noiembrie 2020, la care se adaugă  prevederi ale HG 935/05.11.2020 şi OUG 192/05.11.2020.

Pentru că majoritatea pieţelor din judeţ au fost închise, comercianţii şi producătorii adunaţi în această dimineaţă în faţa Instituţiei Prefectului Argeş reproşează autorităţilor judeţene că trebuie să stea acum în frig să-şi vândă produsele. Mai mult, protestatarii consideră că, în contextul în care hipermarketurile rămân deschise, măsura este una discriminatorie. 

Duminică, prefectul judeţului Argeş, Emanuel Soare, a avut o întrevedere cu reprezentanţii primăriilor de municipii, oraşe şi comune care au în subordine pieţe agroalimentare, sau au autorizat asemenea activităţi private, cu scopul de a evalua posibilităţile prin care producătorii agricoli locali să îşi poată comercializa produsele în continuare, în contextul închiderii pieţelor agroalimentare din spaţiile închise.
Soluţiile propuse au fost următoarele:

Protest al pieţarilor în faţa Prefecturii Argeş. Oamenii sunt revoltaţi că pieţele au fost închise
Protest al pieţarilor în faţa Prefecturii Argeş. Oamenii sunt revoltaţi că pieţele au fost închise

Protest în faţa Instituţiei Prefectului Argeş. Foto sursata.ro

• Unde sunt pieţe închise şi se pot rabata pereţii, se vor organiza pentru a le deschide în vederea reducerii infecţiilor cu noul coronavirus (conform HG 935/05.11.2020), astfel încât să fie funcţionale ca spaţiu deschis;

• Acolo unde nu pot funcţiona în acest fel, se vor muta mesele alocate producătorilor agricoli în spaţiile publice, pe alei, sau pe străzile din proximitatea pieţelor, cu restricţionarea accesului auto în zonele respective;

• În cazul în care nu există această posibilitate, se vor organiza şi autoriza de către autorităţile locale, pieţe agroalimentare volante, în aer liber, pe alte amplasamente, anunţate în prealabil producătorilor agricoli şi cumpărătorilor.

În urma analizei acestor soluţii, au fost identificate modalităţile de punere în aplicare a acestora pentru fiecare piaţă agroalimentară în parte, astfel încât toţi producătorii locali vor avea posibilitatea de a-şi comercializa marfa în continuare. În plus, au fost găsite soluţii pentru a creşte numărul de standuri în care producătorii agricoli locali să îşi poată comercializa produsele.

În acest moment, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş se află în pieţele din judeţ, pentru a agrea cu fiecare administrator de piaţă modul în care vor implementa soluţiile identificate.

Mai mult decât atât, pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli locali, se vor organiza pieţe volante temporare, în spaţii ce vor fi identificate pe raza fiecărei localităţi în parte.

Vom reveni cu detalii referitoare la modul de organizare şi funcţionare a fiecărei pieţe din judeţul Argeş.

Iată măsurile care se aplică la nivel de judeţ:

Transport public

În autobuze şi microbuze, vor fi ocupate doar jumătate dintre locurile disponibile, cealaltă jumătate va fi indisponibilizată prin marcarea corespunzătoare.

În autobuze nu se va mai călători în picioare decât pe locurile marcate corespunzător pe podea şi la o distanţă de cel puţin 1,5 m de ceilalţi călători.

Şoferii mijloacelor de transport public nu vor pleca din staţie dacă nu se respectă aceste reguli şi vor anunţa organele competente când situaţia o impune.

Accesul clienţilor în magazine

Nu se va permite accesul clienţilor pentru care nu se poate asigura păstrarea distanţei de 1,5 m.

Numărul clienţilor care pot avea acces, în acelaşi timp, în interiorul spaţiului comercial va fi calculat de către agentul economic prin raportarea la maximum 50% din suprafaţa utilă, liberă şi la distanţa necesară. Aceste instrucţiuni vor fi aduse la cunoştinţa clienţilor prin modalităţi de afişare şi comunicare specifice.

Alte restricţii în vigoare

Restaurantele, cafenelele, sălile de jocuri de noroc etc. funcţionează la o capacitate de maximum 30% din numărul locurilor disponibile şi doar în intervalul 06.00-21.00 (localităţi cu incidenţa între 1,5-3 la mie)

Masca obligatorie în toate spaţiile deschise sau închise.

Reuniuni de sărbători, aniversări, petreceri – interzise.

Circulaţia în afara locuinţei între orele 23.00-05.00 – interzisă. Cei care sunt nevoiţi totuşi să circule în acest interval au nevoie de o declaraţie pe proprie răspundere.

Pieţele din spaţiile închise, târgurile, bâlciurile, talciocurile – închise.

Este permisă doar activitatea pieţelor organizate în spaţii publice deschise.

Companiile cu un număr mai mare de 50 de angajaţi organizează activitatea în regim de muncă la domiciliu sau telemuncă sau în grupe care încep/termină activitatea la o diferenţă de cel puţin o oră.

Şcolile suspendă activitatea care impune prezenţa fizică a elevilor şi continuă activitatea în mediul online.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite