Greva continuă la „Dinu Lipatti”: Recuperarea orelor, sub semnul întrebării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scaunul elevului este liber la pianul profesorului Liviu Popa
Scaunul elevului este liber la pianul profesorului Liviu Popa

Dascălii de la liceul de arte sunt hotărâţi să nu se lase înduplecaţi, chiar dacă îşi vor primi, cel târziu mâine, salariile pe luna septembrie.

Profesorii de la Liceul „Dinu Lipatti” din Piteşti sunt în continuare în grevă. Cele 110 cadre didactice vin la şcoală, dar nu intră la ore.

Deşi au fost anunţaţi că mâine îşi vor primi salariile aferente lunii septembrie, dascălii preferă să paralizeze activitatea şcolară, şi asta pentru că se tem pentru lunile următoare, când nu vor fi bani pentru plata lefurilor. Cei aproape 700 de elevi nu au mai venit la şcoală de luni şi nimeni nu ştie exact dacă orele pierdute vor fi recuperate.

„Ni s-a spus că nu vom primi niciun ban pentru perioada asta cât am fost şi cât vom mai fi în grevă. Aşa că orele nu ştiu cum vor mai fi recuperate. Eu, de exemplu, pierd aproape 100 de lei pe zi pentru greva asta, dar nu ne lăsăm”, spune Liviu Popa, profesor de pian la acest liceu.

Anunţul IŞJ: Pensionarii şi suplinitorii vor fi daţi afară

Una dintre măsurile drastice pentru acest liceu a fost anunţată de curând de către conducerea IŞJ Argeş: cei opt pensionarii şi cei trei suplinitori vor fi concediaţi.

Ce se va întâmpla cu orele pe care aceştia le predau şi pentru care nu mai există alţi profesori specializaţi? Evident, vor dipărea şi ele.

„Sunt unii profesori de la instrumentele de suflat, de exemplu, care fac naveta şi nu pot fi înlocuiţi. Totuşi, sperăm să nu se ajungă la această situaţie drastică”, mai spune profesorul Liviu Popa, totodată lider al sindicatului liceului „Dinu Lipatti”.

Mâine este programat un marş

Cadrele didactice au planificat pentru mâine, la ora 10,00 o întâlnire cu presa, cu părinţii şi chiar cu elevii, pe tema problemelor şi grevei fără precedent de la „Dinu Lipatti”.

După şedinţă, toţi participanţii vor porni, în marş, către Inspectoratul Şcolar Judeţean, unde vor încerca să stea de vorbă cu „generalul” Gabriel Bratu.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite