Meci de infarct. Un suporter a murit după ce echipa pe care o susţinea a marcat
0
Sfârşit tragic pentru suporterul unei echipe locale din Bihor. Tânărul, în vârstă de 30 de ani, a suferit un infarc imediat ce echipa pe care o susţinea a marcat golul egalizator al partidei.
Emoţiile unui meci de fotbal i-au fost fatale unui suporter bihorean. Acesta se afla pe terenul de fotbal din localitatea bihoreană Ioaniş unde se disputa meciul de fotbal din liga a cincea dintre echipele Finiş şi Dobreşti.În ultimele minute de joc, echipa Dobreşti, cea pe care suporterul o susţinea, a egalat.
Spectatorii susţin că după ce a văzut golul, bărbatul a apucat să scandeze că e gol, după care a căzut la pământ. Prietenii lui au sunat la numărul de urgnţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat trei echipaje medicale. Cu toate eforturile depuse de medici, inima tănărului a refuzat să mai bată.
"Bărbatul era în stop cardio respirator cu fibrilaţie ventriculară, deci, practic a murit pe loc. Probabil că şi din cauza emoţiilor, dar şi pe un fond patologic. După o oră şi 50 de minute de resuscitare, a fost declarat decesul", a afirmat dr. Emil Boţcău, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Bihor.