FOTO Lecţia de ecologie. Elevii află de la reprezentanţii RER cât de importantă este curăţenia stradală
0Elevii orădeni vor învăţa cum să păstreze curăţenia stradală dar şi cât de important este să colectezi selectiv, chiar de la reprezentanţii societăţii de salubritate din oraş.
Primăria Oradea, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, a început în această săptămână o campanie de informare a elevilor de liceu cu privire la importanţa şi necesitatea păstrării curăţeniei stradale şi a colectării selective a deşeurilor.
Da click pentru a vedea mai multe imagini!
În cursul campaniei, care se va desfăşura până la sfârşitul lunii noiembrie, vor fi organizate întâlniri informative cu elevii liceelor orădene, acţiuni de igienizare a unor amplasamente din municipiu, precum şi deplasări la depozitul de selectare a deşeurilor ECO Bihor.
Prima acţiune de acest gen a avut loc cu elevi ai claselor a IX-a şi a X-a de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu. La întâlnirea cu elevii au participat Mircea Stejeran, şef serviciu Servicii Publice şi Spaţii Verzi din cadrul Primăriei Oradea, Horia Burlo, din partea RER Ecologic Service şi Breiner Francisc, reprezentant al ECO Bihor.
Elevilor le-au fost prezentate măsurile luate de municipalitate în ultimii ani pentru creşterea gradului de salubritate în municipiu, importanţa menţinerii curăţeniei stradale precum şi date privind selectarea colectivă a deşeurilor.

















































