Cine sunt cei care ne cer voturile în Bihor. Candidaţii din Colegiul patru
0
În săptămâna premergătoare alegerilor parlamentare, adevarul.ro vă va prezenta, în fiecare zi, pe scurt, detalii despre fiecare candidat participant la scrutinul din 9 decembrie.
În colegiul patru Deputaţi din Bihor, Beiuş-Ştei, sunt patru candidaţi. Este vorba despre Gheorghe Costin din partea USL, Liviu Laza Matiuţă din partea ARD, Petru Ţig reprezentând PPDD şi Balind Gyorgy-Mihaly candidat al UDMR-ului. Şansele par să fie egale. Surpriza poate veni din partea oricărui candiat, mai ales că numele lor nu sunt foarte cunoscute alegătorilor.
În colegiul patru Senat din Bihor, Oradea, candidaţii sunt Florian Bodog de la USL, Ionel Bungău din partea ARD-ului, Elena Pop Blaga, reprezentând PPDD-ul, Csuzi Istvan, candidat al UDMR-ului şi Zatyko Gyula din partea PPMT.
Candidatul USL-ului, medicul Florian Bodog, pare să aibă cele mai multe şanse de a câştiga Colegiul 4 şi astfel să fie ocupantul unui fotoliu de parlamentar. Este medic de profesie, şi în prezent ocupă funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii. În anul 2001, acesta a fost managerul Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, iar din primăvară a fost ales în funcţia de decan al Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii din Oradea.