Surfing pe asfalt în centrul Iaşiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sporturile pe roţi capătă din ce în ce mai mulţi adepţi în municipiu, mai ales în rândul tinerilor. Fie că este vorba despre skateboard, longboard sau banalele role, echipamentele de relaxare reprezintă „motorul" care îi scoate pe ieşeni din casă în weekend.

Un sport inedit câştigă din ce în ce mai mult teren la Iaşi. Foarte puţin cunoscut în ţară, longboarding-ul este caracterizat de cei care îl practică drept „surfing pe asfalt". O placă mai lungă decât cea de skateboard, roţi mai mari şi mai versatile şi un echipament de protecţie special pentru vitezele mari care se pot atinge sunt ingredientele unui weekend reuşit împreună cu prietenii pentru cei care practică acest sport.

Cu toate că în Iaşi locurile unde poţi merge „cu placa" sunt limitate, pasionaţii găsesc opţiuni de petrecere a timpului liber. „Când vrem să facem downhill, să coborâm cu viteză de pe o pantă, mergem pe strada de la Aeroport la Ciric, sau la Aroneanu. În oraş când ne întâlnim mergem în parcarea Consiliului Judeţean, pentru sliding, sau prin spatele Parcului Expoziţiei", spune Cătălin Stănculeanu, unul dintre primii ieşeni care a început să practice acest sport.

Pentru începători acesta susţine că un traseu optim este cel din Parcul Expoziţiei, dar cu mare grijă la copii şi la pietoni, pentru că oricând există riscul unor accidente. „Pentru relaxare în Parcul Expoziţiei este cel mai bine. Este ideal şi pentru începători, dacă nu este multă lume în jur", spune Cătălin.

Vrăjiţi de viteză

Acesta susţine că pistele de biciclete amenajate în oraş nu sunt deloc o opţiune pentru cei care doresc să practice acest sport. „Pista de la Iaşi, din dale, este cea mai proastă din ţară. Nu o recomand nicicum celor care fac longboarding, dar nici skaterilor, nici măcar bicicliştilor, pentru că are prea multe denivelări", este de părere tânărul.

Cei 6-7 prieteni cu care practică acest sport s-au apucat toţi de anul acesta. Toţi sunt vrăjiţi de viteza pe care o ating în traseele pe care le fac. „E diferit faţă de role sau de skateboard. Placa este mai lungă, roţile sunt mai mari şi mai moi, special pentru viteză şi cruising. Viteza este principalul element care caracterizează acest sport", spune Cătălin.

Preţul unei plăci de longboard variază între 800 şi 2.000 de lei. „A mea a fost 1.300 de lei. Echipamentul costă mai mult, dar dacă vrei unul să te protejeze, merită să iei", spune Cătălin. Echipamentul de bază costă între 150 şi 300 de lei.

Pentru traseele de downhill, însă, unde un începător prinde viteze de câteva zeci de kilometri pe oră, echipamentul trebuie să ofere mai multă protecţie. „Sunt echipamente din piele şi din kevlar, cum sunt cele pentru motociclişti. Acestea costă mai mult chiar decât placa, ajungând chiar şi până la câteva mii de lei. Dar sunt foarte eficiente, în condiţiile în care poţi prinde la vale 50 de kilometri de oră şi chiar te protejează. Recordul este de 130 de kilometri pe oră", spune tânărul.

Spaţiu „de joacă" pentru skateri în Copou

Pentru cei care nu vor să coboare dealurile din jurul Iaşiului în viteză Skate Parc-ul din Copou, din Parcul Expoziţiei, este opţiunea ideală. Spaţiul este amenajat special pentru pasionaţii de role sau de skateboard care umplu incinta în fiecare sfârşit de săptămână.

Un alt loc preferat de rolleri este Bulevardul Ştefan cel Mare, în porţiunea închisă în weekend.  

Pasionaţii de skateboard sunt de părere că începătorii care vor să înveţe să stăpânească placa trebuie să înceapă cu una „cât de cât" bună. Un astfel de echipament se găseşte la magazinele de specialitate la preţul de aproximativ 450 de lei. Al doilea lucru esenţial este păstrarea echilibrului, lucru care poate fi învăţat într-o sptămână - maxim două.

„Trick-urile" sunt următorul pas pe care trebuie să îl înveţe pasionaţii de skateboarding. Spre exemplu, cel mai simplu este „Ollie", sau săritura cu skate-ul. Concret, practicantul trebuie să se ridice de la pământ cel puţin cât înălţimea uneia sau a două plăci.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite