Magazie de lemne de 100.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toaleta şcolii din Valea Satului, în care s-au investit bani cât pentru o casă, este folosită drept spaţiu de depozitare. Directorul spune că banii ar fi fost investiţi mai cu folos dacă s-ar fi refăcut tâmplăria şi duşumelele şcolii.

Profesorii de la Şcoala cu clasele I-VIII din Valea Satului (comuna Grajduri) se străduiesc de mai mult timp să obţină fonduri pentru lucrări urgente de reabilitare. Cu toate acestea, în 2007, Ministerul Educaţiei a dispus, printr-un program la nivelul judeţului Iaşi, construcţia unui grup sanitar anexat la incinta şcolii, în valoare de 135.000 lei. După ce s-au cheltuit 93.500 de lei, finanţarea a fost sistată, iar lucrările au încremenit.

Micuţii folosesc tot vechiul grup sanitar

De aceşti bani, firma de construcţii a ridicat structura clădirii, a pus acoperişul şi a făcut racordurile la canalizarea. Lipsesc însă grupurile sanitare, iar incinta nu poate fi folosită ca toaletă. De aproape doi ani, clădirea este folosită pe post de depozit, deşi s-au cheltuit aproape 100.000 de lei, iar elevii folosesc în continuare vechiul grup sanitar din curtea şcolii.

Conducerea unităţii şcolare susţine că banii aceştia ar fi fost mai bine folosiţi dacă s-ar fi furnizat direct şcolii, urmând ca directorul să stabilească modul în care să fie cheltuiţi. „La şcoala din Valea Satului reprezintă urgenţe reabilitarea tâmplăriei şi a pardoselii din sălile de curs, care s-ar putea realiza cu circa 60.000 de lei, aşa cum avem nevoie anul acesta la buget. Aşa, s-au cheltuit forţat aproape 100.000 de lei, sumă care mi se pare totuşi cam mare pentru un grup sanitar, dar nici măcar acesta nu este funcţional“, a explicat Gabriel Chiochiu, directorul şcolii din Grajduri.

80% din şcoli sunt în schele
Lucrările începute în ultimii doi ani în 270 dintre cele 330 de unităţi de învăţământ din judeţ au fost sistate din lipsă de fonduri. Oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) spun că cele mai multe şcoli şi grădiniţe nefinalizate, aproape 200, sunt la ţară. „Lucăririle la aceste obiective nu pot fi continuate din cauză că nu este asigurată finanţarea adecvată“, a spus Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al IŞJ. 

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite