Femeile din Moldova află secretul de a avea o carieră de succes şi o familie fericită

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeile din Regiunea de Nord-Est se pot înscrie la cursurile gratuite cu temele „Dezvoltare personală în vederea carierei" şi „Reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională" pentru care se fac înscieri până pe 29 iunie.

Femeile din Moldova care se pregătesc de angajare au şansa să participle la nişte cursuri din care să înveţe cum să îmbine cu success viaţa de familie şi jobul.

Este vorba despre „Dezvoltare personală în vederea carierei" şi „Reconcilierea vieţii de familie cu cea profesională", două cursuri gratuite şi acreditate de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.

Ţi-ai greşit meseria? Află ce cursuri de formare profesională sunt puse la dispoziţia ta

Iaşi: Aţi absolvit studii superioare? Acum aveţi şansa să vă angajaţi!

Vezi aici cât te costă să studiezi şi să te întreţii în străinătate

Pentru fiecare curs desfăşurat sunt disponibile câte 80 de locuri, iar lecţiile vor fi susţine în perioada iunie-octombrie de specialişti din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

La final, absolventele vor primi o diplomă şi acte de studii cu recunoaştere naţională.

Pont pentru inginerii ieşeni: job plătit cu 9.000 de euro pe lună

Iaşi: Salarii de mii de euro pentru medici şi ingineri în străinătate

Dosarul de înscriere se depune până pe 29 iunie la Centrul de Formare şi Dezvoltare pentru Femei din cadrul Universităţii „Cuza" şi trebuie să conţină în original şi copie certificatul de naştere, buletinul, certificatul de căsătorie, diploma de bacalaureat sau de licenţă şi cererea de înscriere la curs ce se va complete în momentul depunerii dosarului.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite