Blestemul nunţilor de sute de mii de euro. Ce s-a ales de interlopii care sfidau întreaga ţară cu aur şi maşini de lux
0În ultimii ani, două nunţi mondene desfăşurate la Iaşi au ţinut capul de afiş al presei tabloidei prin opulenţa afişată de organizatori. Ambele au fost organizate de lideri ai comunităţilor ţigăneşti care, între timp, au fost arestaţi.
Nunţile organizate de liderii comunităţilor de romi din Iaşi au uluit întreaga ţara în special prin bogăţiile afişate de organizatori. Aparent fără surse de venit, cel puţin nu la vedere, liderii acestor comunităţi au organizat evenimente de acest gen în care opulenţa a fost cuvântul de bază. Maşini de lux, kilograme de aur sau bani aruncaţi în cei mai vestiţi lăutari din România au fost printre ingredientele ce nu au lipsit de la aceste nunţi.
Primul eveniment notabil de acest gen a avut loc în toamna anului 2011, atunci când, la Iaşi, cel supranumit „Prinţul ţiganilor”, pe numele său Cosmos Tănase, îşi însura fiul în cadrul unui eveniment la care participa spuma lumii interlope din ţară. Naş de cununie a fost atunci Adrian Minune, cel care a venit la Iaşi cu un bolid marca Ferrari şi reproşa presei, într-o declaraţie, că îi numeşte pe nedrept „interlopi” pe membrii clanul lui Cosmos Tănase. Acesta se afişase la acea nuntă cu un bolid Mercedes.
Câteva luni mai târziu după nunta despre care s-a spus că a costat un câteva sute de mii de euro, Cosmos Tănase era reţinut de DIICOT într-o anchetă de trafic de droguri. Cosmos era acuzat că intermediase aducerea a aproape un kilogram şi jumătate de cocaină la Iaşi, el pledând nevinovat de la începutul până la finalul procesului. În ciuda poziţiei sale procesuale, a fost condamnat la un deceniu de puşcărie după care extrădat în Spania, unde era cercetat într-un alt dosar.
Tot în 2011, în comuna ieşeană Grajduri avea loc un nuntă ţigănească opulentă al cărei laitmotiv a fost aurul. Imaginile cu salbele grele cu monede de aur la participanţilor la nunta fiicei bulibaşe făceau la acel moment înconjorul internetului. Rochia miresei de atunci a fost cumpărată din Dubai, cu 3.000 de euro, iar mirii au primit cadou de la părinţi două maşini şi o casă.

La finele anului trecut, cel care a pus banii pentru acea nuntă, Ferdinant Stănescu (foto jos), bulibaşa din Grajduri, a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă după ce a primit 12.000 de euro de la rudele unui afacerist, promiţându-le că poate interveni pe lângă judecători şi procurori pentru a obţine o soluţie bune.


O altă nuntă fastuoasă organizată la Iaşi de o persoană ce avea să fie încarcerată a fost cea a fiicei primarului-suspendat Gheorghe Nichita, judecat în prezent în două dosare ale DNA.