Românca de 93 ani care sparge lemne ca un voinic: „Muncesc toată ziua. Nu pot sta degeaba“ VIDEO
0La 93 de ani împliniți, Maria, o vârstnică din Hunedoara (video), își uimește vecinii prin vitalitatea sa. Femeia care locuiește într-un cătun din Valea Jiului muncește zilnic, taie lemne, citește și spune poezii.
Una dintre cele mai vârstnice femei din Hunedoara își uimește vecinii dintr-un cătun al Văii Jiului prin vitalitatea ei. Maria Cocolan a împlinit 93 de ani și se numără printre oamenii munților, numiți și momârlani, locuitorii de baștină din Valea Jiului, care s-au ocupat dintotdeauna cu creșterea animalelor.
„Am crescut și trăit în Jieț și Dâlja (n.r. cătune al Văii Jiului, locuite în trecut de momârlani) și apoi m-am mutat aici, lângă Aninoasa. Am muncit poate mai mult ca un bărbat toată viața. Am cioplit, am lucrat la pădure, am crescut oi, vaci și cai. Când eram mai în putere, eram bună negustoare de cai. Am luat cai răi și i-am îngrijit până i-am făcut buni, de îi dădeam apoi oamenilor. Am umblat și muncit mult în viața mea. Mi-a plăcut să merg la biserică. Acum, la 93 de ani, Dumnezeu mă ține în putere. Muncesc și acum toată ziua. Nu pot să stau degeaba, oricum nu are cine lucra în locul meu”, spune Maria.
Tradiții arhaice păstrate în Ținutul momârlanilor
Bătrâna are o mică gospodărie într-un cătun din Valea Jiului din Hunedoara, unde locuiește singură. Povestește că soțul ei a murit în urmă cu 23 de ani, iar recent și-a îngropat un fiu, care murise la vârsta de 71 de ani.
Mormintele celor doi se află pe dealul din vecinătatea casei sale, alături de locurile de veci ale altor rude și ale unor vecini. Momârlanii obișnuiesc să își îngroape morții aproape de gospodăria lor, în credința că astfel amintirea lor va rămâne vie pentru mult timp.
„Fiecare familie îşi ingroapă morţii în grădina cu pomi, ca peste câţiva ani copacii să crească peste morminte”, arăta etnologul Ion Vintilescu, într-un studiu despre momârlani din 1937.
Pe nana Maria, vecinii ei o văd zilnic trebăluind prin curte. Crapă lemne, mătură, dă de mâncare câinelui, își îngrijea o mică grădină și până recent, vara, cosea fânul crescut pe panta abruptă la poalele căruia se află casa veche, din lemn, a bătrânei. Micile încăperi din casa tradițională sunt împodobite cu fotografii de familie și icoane. Biblia și câteva cărți bisericești îi țin și ele de urât Mariei, alături de pisicile și câinele său.
„Nu am făcut școală, dar am învățat să citesc umblând cu vacile pe dealuri. Mi-a plăcut să citesc Biblia, să învăț și să spun poezii, dar acum, la vârsta mea, mă descurc mai greu. Citesc, dar cu ochelari. Am și eu o vârstă”, spune momârlanca.
Cine sunt momârlanii
Până la mijlocul secolulului al XIX-lea, când au fost deschise primele mine de cărbune din Valea Jiului din Hunedoara, regiunea de la poalele munților Retezat, Parâng, Vâlcan și Șureanu era populată de comunități de păstori, oameni ai muntelui cărora noii veniți în Valea Jiului le-au spus, în derâdere, „momârlani“.
Familiile băștinașe din Valea Jiului (video) au rămas fidele creșterii animalelor și au refuzat, în general, să se angajeze în minele de cărbune. În scurt timp de la începerea exploatărilor miniere, numărul noilor sosiți în regiunea carboniferă, pentru a lucra în minerit sau la calea ferată, a depășit cu mult, pe cel al băștinașilor.
Cuvântul „momârlan“ nu a mai fost folosit pentru a-i ironiza pe vechii localnici din Valea Jiului, în schimb numărul acestora a tot scăzut, pe măsura transformărilor radicale prin care a trecut ținutul care leagă, peste cununile de munți, Ardealul de Oltenia.
Cele mai vechi așezări sunt atestate din secolul al XV-lea, însă ținuturile au fost locuite de păstori încă din Antichitate. Urmaşii dacilor, aşa cum sunt numiţi momârlanii, au păstrat tradiţii arhaice distincte, una dintre ele fiind îngroparea morților în grădinile caselor, pentru ca sufletele lor să aibă parte de linişte.
Sate de momârlani
Portul tradiţional le era asemănător cu cel al dacilor înfăţişaţi în scenele Columnei lui Traian.
„Cine a văzut Columna lui Traian din Roma va avea puţine dubii că aceşti valahi, la fel ca şi cei din Moldo-Valahia, sunt descendenţii poporului lui Decebal. Ca şi o caracteristică, înfăţişarea şi îmbrăcămintea prizonierilor daci de pe columnă se păstrează şi astăzi”, informa „The Times”, în 1867, într-un articol dedicat românilor.
Cele mai multe familii de momârlani au rămas în cătunele din vecinătatea celor șase orașe ale Văii Jiului (Petroșani, Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani), în satele Tirici, Răscoala, Cimpa, Moliviş, Jieţ, Lunca, Jupâneasa.
Alte familii de crescători de vite și oi trăiesc în cătunele din Munții Șureanu, traversate de pâraiele care coboară în vale, traversând satele Bănița, Baru și Pui, înainte de a se revărsa în Strei.
Se încarcă comentariile...
