Tecuceanul Ion Pintilie, zis "Ţăranu", condamnat la un an şi patru luni pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Individul este în arest preventiv din luna ianuarie
Individul este în arest preventiv din luna ianuarie

Suprinzător, organele de anchetă nu au reuşit să afle cine este poliţistul căruia individul urma să-i ofere mită pentru obţinerea unui permis de conducere auto. Există în schimb informaţii că Ion Pintilie, zis "Ţăranu" avea o reţea bine pusă la punct pentru obţinerea de permise contracost.

După mai puţin de două luni de când a fost pus pe rol, procesul în care Ion Pintilie, zis "Ion Ţăranu", este judecat pentru trafic de influenţă s-a şi încheiat.

Individul a fost condamnat  de către judecătorii Tribunalului Galaţi la un an şi patru luni de închisoare, cu executare, însă cauza este departe de a fi elucidată. Nu de alta dar traficul de influenţă nu prea a fost demonstrat, câtă vreme organele de anchetă nu au reuşit să afle (de ce oare?!) cine este poliţistul căruia individul urma să-i ofere mită pentru obţinerea unui permis de conducere auto. În aceste condiţii, în sarcina lui Ion Pintilie se putea reţine cel mult infracţiunea de înşelăciune, nici într-un caz cea de trafic de influenţă.

Individul a fost arestat în 10 ianuarie 2012, de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), după ce a fost prins în timp ce lua de la o persoană din Tecuci suma de 250 de euro, avansul pentru procurarea unui permis de conducere auto.

Ion Pintilie este de loc din Matca, dar este cunoscut în tot judeţul Galaţi ca un "descurcăreţ", care putea face rostul de orice, la preţul adecvat. "Specializarea" sa era însă procurarea de permise de conducere auto. Se pare că el a făcut rost deja, unor terţe persoane, de zeci de astfel de documente. El a fost prins în flagrant, pe 10 ianuarie 2012, în timp ce primea de la un tânăr suma de 250 de euro, care reprezenta avansul din suma totală de 750 de euro, negociată pentru obţinerea unui permis de conducere. În urma percheziţiei, în maşina lui Pintilie a fost descoperită suma de 3.000 de euro, precum şi mai multe seturi de documente specifice obţinerii permisului.

Interesant este că ancheta s-a oprit la acest nivel, cei de la anticorupţie nereuşind să identifice persoanele din Poliţie care îl ajutau pe infractor. Iar dacă nu-l ajuta niciun poliţist, este destul de greu de înţeles de ce individul este acuzat doar de trafic de influenţă, nu şi de falsificare de documente.

Galaţi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite