Inconştienţă la volan: au continuat să circule cu maşinile, deşi le fuseseră suspendate permisele de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 42 de ani şi un adolescent de 18 ai sunt cercetaţi pentru conducere a unui vehicul fără permis de conducere, după ce au fost surprinşi în trafic de poliţişti, care au constatat că aveau dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

Pe 8 octombrie, poliţiştii au depistat în trafic, la volanul autoturismului, doi conducători auto care aveau suspendat dreptul de a conduce.

În primul caz, este vorba despre o femeie de 42 ani, din comuna Vânători, pe care poliţiştii secţiei 2 au depistat-o conducând autoturismul pe strada Gheorghe Asachi din municipiul Galaţi şi căreia îi fusese reţinut permisul de conducere din data de 16.09.2018.

În cel de-al doilea caz, conducătorul auto, în persoana unui tânăr de 18 ani, din comuna Ghidigeni, a fost depistat de poliţiştii Biroului Rutier Tecuci, în jurul orei 16.30, circulând pe D.J. 240, în interiorul localităţii.

”În ambele cauze, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite