galati: Adrian Florin Vlăduţ -Omul care te prinde cu minciuna
0
A ajuns să lucreze la poligraf din pură întâmplare, iar acum descoperă autorii faptelor penale, acolo unde alţii dau greş. Are încredere deplină în aparatul cu care lucrează, chiar mai multă decât în oameni
Profil
NĂSCUT
2 iulie 1969
Educaţie
Institutul Naţional de Informaţii, din cadrul SRI
Familie
Necăsătorit, doi copii de cinci şi nouă ani
Omul care are misiunea să îi prindă cu minciuna pe cei certaţi cu legea îşi împarte biroul din clădirea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, cu partenerul său de nădejde, poligraful. Fiecare zi de muncă pentru Adrian este echivalentă cu o excursie în cele mai ascunse cotloane ale psihicului uman.
A ajuns să lucreze cu poligraful, dintr-o pură întâmplare. „Din 2000 sunt în Galaţi. Până atunci am lucrat ca ofiţer de informaţii în cadrul UM 0215 şi la Criminalistică. În 2000, IPJ Galaţi a primit o donaţie de la poliţia din Melbourne, Florida, şi se punea problema cine să lucreze cu aparatul. Având în vedere că eram singurul psiholog din cadrul IPJ Galaţi, am primit această sarcină. Nu întămplător, deoarece nu eram străin în materie de poligraf”, îşi aminteşte Adrian Florin Vlăduţ.
Infractori ca mieluşeii
Deşi, prin lege, un suspect nu poate fi obligat să fie supus unui test cu detectorul de minciuni, în general, în momentul în care apare această variantă, oamenii colaborează.
„Majoritatea acceptă, deşi refuzul nu implică probleme juridice. Dacă refuză, aproape sigur se fac vinovaţi de lucrurile de care sunt acuzaţi”, a spus subcomisarul Vlăduţ. La testare nu vin numai oameni paşnici şi prietenoşi. „Sunt testate şi persoane din penitenciar, cunoscute ca fiind foarte violente, dar aici la mine stau ca mieluşeii. Unii probabil cred că poligraful e ultima lor şansă de a-şi demonstra nevinovăţia”, spune Adrian Florin Vlăduţ.
Minciuni imposibile
Subcomisarul Vlăduţ spune că aparatul său nu poate fi minţit sub nicio formă, oricât de antrenat ai fi. „Aparatul se calibrează după starea de sănătate a fiecăruia. Chiar dacă suspectul este bolnav de inimă, aparatul va da răspunsul real. Se poate vedea reacţia psihologică a fiecăruia. Iar acestă expertiză, conform codului de procedură penală, poate fi încadrată în instanţă la alte mijloace de probă. Sunt procese în care testul poligaf pot fi considerate probe. Un judecător poate alege proba poligraf în detrimentul probei ADN”. În acest moment, Adrian Vlăduţ lucrează cu un poligraf model LX 4000, achiziţionat de IPJ Galaţi în anul 2006. Până acum lucra cu un aparat analog. „Pot spune că, datorită up-date-urilor softurilor, acum am ajuns la o fidelitate a rezultatelor de 98-99% faţă de rezultatele celui analog. Acest lucru se explică prin faptul că poligraful analog transmitea datele direct pe hârtie fără alte interferenţe”, mai spune Adrian Florin Vlăduţ.
Retragere în civilie
În alte ţări, cei care lucrează cu poligraful pot câştiga bani frumoşi în cabinete private, având în vedere că firmele multinaţionale apelează la acest aparat pentru a-şi testa angajaţii. „În Israel, de pildă, specialişti civili din acest domeniu sunt mai mulţi decăt cei din Poliţie. Evident că şi eu m-am gândit la retragerea în civilie, dar din cauza crizei nu este momentul potrivit”, ne-a mărturisit Adrian Vlăduţ.
Ce-i place
„Omul care nu poate fi minţit” este un om foarte activ în viaţa de zi cu zi, chiar dacă la muncă stă mai mult închis într-un birou. „Îmi place muntele, îmi plac foarte tare computerele şi îmi place să experimentez tot ce este nou în acest domeniu. Sunt un copil care-şi caută jucăriile”, spune el, fără să uite totuşi că viaţa mai trece şi prin stomac. „Îmi place şi ciorba de burtă”, a mai adăugat subcomisarul zâmbind.
Ce nu-i place
Având în vedere că lucrează zilnic cu oamenii, subcomisarul Vlăduţ a ajuns să-i dispreţuiască pe cei fără caracter. „Nu-mi plac persoanele fără caracter, şi aici nu mă refer neapărat la hoţi, pentru că şi hoţii pot avea caracter. De asemenea pot spune că nu îmi place nici să stau la soare.”
Întrebări şi răspunsuri
-V-a înşelat vreodată interlocutorul?
-O femeie a fost adusă la un moment dat la mine, pentru a face un test, în urma unui furt de bijuterii. Ea lucrase ani de zile în casa spartă şi o credeam sinceră, încă din momentul în care a intrat pe uşă. Aparatul însă mi-a dovedit că mă înşelam şi că ea fusese de fapt cea care furase bunurile din domiciliul angajatorilor săi
-Nu vă e dor de munca de teren?
-Sincer, nu. Nu de alta, dar poligraful e mult mai palpitant decât orice altă muncă pe care aş putea-o face. E foarte interesant să intri în sufletul şi în mintea omului.”