Expoziţie temporară de păsări sălbatice la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Expoziţia va putea fi vizitată până pe 30 septembrie 2017 Foto: CMSN
Expoziţia va putea fi vizitată până pe 30 septembrie 2017 Foto: CMSN

Vineri, 3 martie 2017, de la ora 12.00, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, va avea loc vernisajul expoziţiei temporare „Păsări fără secrete”, manifestare adresată tuturor iubitorilor de natură, care vor să cunoască mai îndeaproape tainele şi frumuseţile lumii păsărilor.

Cuiburile, ouăle şi păsările naturalizate expuse aparţin unui număr de 20 de specii clocitoare din România, fiind structurate expoziţional în funcţie de habitatele propice cuibăritului: păsări acvatice, semiacvatice, de pădure şi de câmpie.

Astfel, publicul vizitator va descoperi multe din secretele legate de biologia, ecologia şi etologia acestor specii de păsări mai mult sau mai puţin cunoscute din ţara noastră. Pe lângă punerea în valoare a patrimoniului propriu al muzeului, expoziţia se constituie şi ca un demers de educaţie ecologică şi de promovare a protecţiei vieţii sălbatice.

Expoziţia temporară “Păsări fără secrete” va putea fi vizitată la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi până pe 30 septembrie 2017.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite