Excremente de şoareci în vesela unui restaurant din Galaţi. Unitatea a fost închisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: CJPC Galaţi
sursa: CJPC Galaţi

Un restaurant din oraşul Galaţi a fost închis de comisarii de la Protecţia Consumatorului după ce în vesela unităţii au fost descoperite excremente de şoareci. De asemenea, în bucătărie erau mizerie şi rugină, iar administratorul unităţii a fost amendat.

Activitatea restaurantului a fost suspendată până la remedierea deficienţelor. Proprietarul a fost amendat cu 30.000 de lei, a anunţat şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Galaţi. 

GALERIE FOTO

„Chiar dacă nu avem RCA-uri pt maşinile din dotare şi în curând vom rămâne şi fără curent şi gaz (avem preavizul de debranşare), astăzi comisarii ANPC Galaţi s-au deplasat (perpedes) la un restaurant din zona centrală a Municipiului Galaţi unde au fost descoperite deficienţe care puneau în pericol sănătatea consumatorilor. 

Pentru abaterile constatate a fost aplicată amendă de 30.000 lei şi a fost oprită activitatea. Este totuşi de apreciat atitudinea constructivă a patronului care a înţeles greşelile şi şi-a asumat remedierea acestora (nu va fi redeschis până nu remediază)”, a anunţat coordonatorul comisariatului gălăţean, Sorin Susanu. 

Şeful ANPC, Horia Constantinescu, a fost întrebat, marţi, 10 mai, într-o conferinţă de presă, despre maşinile Protecţiei Consumatorilor care au rămas fără asigurarea obligatorie auto şi nu pot fi folosite. 

Acesta a declarat că situaţia nu este dramatică şi până la rezolvarea acesteia comisarii de la Protecţia Consumatorilor vor desfăşura acţiuni de control pe lângă sediul instituţiei.

"Nu este o situaţie dramatică. Ne asigurăm că vor desfăşura acţiuni de control pe lângă sediu, nedeplasându-se neapărat pe distanţe foarte mari. În cel mai scurt timp vor avea soluţii. Mai mult decât atât, vă pot spune că după cel puţin douăzeci de ani în care autoritatea noastră plimba banii dintr-un cont într-altul pentru a asigura combustibilul maşinilor de care vorbiţi, am epuizat toate etapele şi săptămâna viitoare vom avea o achiziţie centralizată în aşa fel încât să fim siguri că până la ultima dintre maşini va avea şi combustibilul, nu numai RCA”, a declarat Horia Constantinescu.

   

Vă recomandăm să mai citiţi:

Controale după ce, în Bucureşti, au fost găsite la vânzare produse etichetate, fals, ca dezinfectant de mâini 

ANPC îi caută pe inspectorii şpăgari de la Protecţia Consumatorilor. Verificări la restaurantele cu specific asiatic

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite