Avere publică de 1,5 milioane de euro abandonată în ruină. Soarta cumplită a taberelor din judeţul Galaţi
0Cele două tabere şcolare din judeţul Galaţi au ajuns monumente ale nepăsării. Una este situată în apropiere de Galaţi, în pădurea protejată Gârboavele, iar cealaltă la hotarul cu judeţele Vrancea şi Vaslui, în codrul secular Buciumeni. De câţiva ani, cele două obiective au rămas fără utilităţi, fără personal şi zac în conservare. Adică se ruinează.
Amplasate în zone naturale protejate de o frumuseţe rară, cele două tabere şcolare din judeţul Galaţi – Gârboavele şi Buciumeni – au ajuns o pată ruşinoasă pe blazonul Ministerului Tineretului şi Sportului. Lăsate de izbelişte de mai bine de două decenii, răstimp în care au primit finanţări modice (iar în unii ani nici măcar un singur leu) obiectivele s-a degradat constant, sfârşind prin a fi parţial distruse şi închise.
În acest moment, niciuna dintre cele două tabere nu mai funcţionează, deşi în zona lor s-au dezvoltat obiective turistice private, semn că potenţial ar exista. În acelaşi timp, o parte din patromoniul lor a fost casat, iar unele dintre terenurile pe care le ocupă au intrat într-un circuit juridic dubios.
De asemenea, este de amintit şi faptul că obiectivele au fost solicitate în administrare, în repetate rânduri, de către Consiliul Judeţean Galaţi, însă Ministerul Tineretului şi Sportului a refuzat transferul, preferând să lase patrimoniul să se distrugă.
Buciumeni, paradisul uitat
Tabăra Buciumeni. Un loc cu care natura a fost foarte generoasă cu oamenii. Ajungi acolo printr-n soi de tunel vegetal, lung de câţiva kilometri, format din frunzişul unor arbori care, spun silvicultorii, au prins Unirea de la 1918. După un traseu şerpuit prin pădure, drumul plin de gropi urcă pe platoul un promotoriu de unde se vede ca-n palmă lunca Siretului, Mărăşeştiul şi Adjudul, dar şi, la nici 40 de kilometri, munţii Vrancei.
Curtea taberei are aproape opt hectare de teren, dintre care 5.278 mp sunt suprafaţă construită (spaţii de cazare pentru 400 de copii, plus cantină, sală de mese, terenuri de sport, centrală termic, grup eletrogen samd), fiind situată în inima unui codru secular, clasificat ca rezervaţie naturală. Unii dintre arborii pădurii (care adăposteşte şi două mănăstiri ce-şi trag istoria din nişte schituri ridicate pe vremea voievodului Ştefan cel Mare) sunt acolo de peste două secole. Nu i-a tăiat nimeni, dar nu se ştie cât vor mai rezista, căci prin zonă bântuie drujbele şi camioanele samsarilor de lemn.
Pavilion de cazare în tabăra de la Buciumeni FOTO C Crângan
O parte din codru a ajuns la moştenitorii unor vechi familii princiare româneşti, însă aceştia, exasperaţi de mersul Justiţiei, au vândut proprietăţile, la preţuri subevaluate, unor negustori de drepturi litigioase. Mulţi dintre noii proprietari sunt chiar foşti angajaţi de la Silvic. Iar aceştia fac acum presiuni majore asupra Ministerului Pădurilor şi Ministerului Mediului pentru a se aproba defrişarea unor porţiuni din rezervaţie.
La Buciumeni, în tabără, nu s-au mai auzit chiotele copiilor din 2003. Locul a fost închis definitiv după ce Sanepidul a stabilit că nu poate funcţiona fără apă potabilă, deoarece vechile puţuri erau surpate, iar conducta ce aducea apa din satul învecinat a fost distrusă de o mare alunecare de teren.
Teoretic, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport (DJTS - care are tabăra în patrimoniu) ar fi trebuit să investească în refacerea aducţiunii de apă şi în readucerea locului în stare de funcţionare. Practic, n-a făcut nimic, însă vina acestei apatii este împărţită şi cu alte instituţii. Şefa DJTS Galaţi, Ana Maria Vasiliu, spune că ar fi fost imposibil să facă ceva acolo câtă vreme printr-un ordin de prefect din anul 2009 terenul a fost trecut de la Ministerul Tineretului şi Sportului la Primăria din Buciumeni. De ce? Nimeni nu reuşeşte să ne explice, dar este cert că la bază a fost o solicitare a Consiliului Local al comunei.
A fost şi un litigiu în instanţă, pe care DJTS l-a pierdut. Aşa că acum are doar clădirile, fără teren. Oricum, nu mai mişcă nimic pe acolo, însă încă există un administrator, plătit cu o leafă modică, de 1.000 de lei pe lună, prin intermediul DJTS. Primeşte un salariu foarte mic, însă nici nu are ceva anume de făcut, în afară de a păzi clădirile.
Practic, de aproape 15 ani, de când tabăra s-a închis, administratorul Marţian Cocârlea stă zi şi noapte în tabără, ca un pustnic. „Uneori mai las pe câte cineva din familie, câte o zi, două, în locul meu. Nu pot să stau singur la nesfârşit în inima pădurii”, spune bărbatul.
Cât despre starea clădirilor taberei, se poate spune că se ţin încă bine pe picioare, la 45 de ani de când au fost ridicate. Sunt din beton armat şi cărămidă, bine făcute. Miros a igrasie, acoperişurile au început să cam cedeze, unele geamuri s-au spart, curtea e invadată de bălării, dar cu ceva bani totul s-ar putea rezolva. De unde bani? Poate de la Uniunea Europeană, însă după cum recunoaşte DJTS Galaţi într-un raport trimis la Minister anul trecut, nici măcar nu s-a încercat vreodată realizarea unui proiect.
L-am întrebat pe primarul de la Buciumeni, Năstasă Petrache (aflat la conducerea comunei de câteva mandate) ce are de gând cu terenul taberei, iar răspunsul acestuia a fost aproape şocant: „Nimic!”. Are terenul de aproape nouă ani, dar nu l-a folosit în niciun fel. Şi nici nu are de gând, cum nici nu vrea să-l redea Ministerului Tineretului.
În schimb, într-o latură a taberei, pe terenul primăriei, a răsărit – evident, ilegal – un depozit de lemne. Am aflat că aparţine unui anume Marcel Cosor, cel care ar fi pus mâna, prin contracte de drepturi litigioase, pe vreo 200 de hectare din pădurea întinsă pe vreo 3.000 de hectare. Şi care taie copaci, chiar dacă n-are avizele legale.
Gârboavele, locul paradoxurilor absurde
Într-o stare la fel de proastă se află şi tabăra de la Gârboavele (circa 12 kilometri de oraşul Galaţi) care, parcă pentru a completa setul similitudinilor cu Buciumeniul, este amplasată tot într-o pădure seculară cu statut de rezervaţie naturală.
Pavilion de cazare în tabăra de la Gârboavele FOTO C Crângan
A fost construită în anul 1964, pe un teren de circa 21.000 de metri pătraţi şi a avut aproape 200 de locuri de cazare, dintre care 50 într-o vilă din cărămidă, iar restul în căsuţe din lemn. Căsuţele, însă, şi-au trăit traiul: au fost casate şi dezafectate, aşa că a mai rămas disponibilă doar vila. Unde însă, n-a mai fost cazat niciun copil de mai bine de un deceniu, deşi investiţii s-au făcut. Modeste, dar s-au făcut.
Spre exemplu, vila (construită în 1999) a fost dotată cu mobilă cumpărată în 2015. Există camere cu două sau mai multe paturi, dar şi garsoniere cu baie proprie şi balcon. Sunt şi logii pentru discuţii, spaţii de luat masa şi altele. Însă n-a primit oaspeţi decât sporadic, prin aranjamente instituţionale.
S-a închis în anul 2010, când, la reorganizare, s-au tăiat posturile necesare funcţionării ei. S-a redeschis în 2014 şi a funcţionat doar o vară, când s-au organizat acţiuni la care au luat parte organizaţii non-guvernamentale, instituţii ca Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Comunitară şi Jandarmeria.
Însă totul a fost posibil doar pentru că DJTS Galaţi a folosit acolo personalul de la celelalte baze, căci schema de personal aprobată de minister indică zero la numărul de angajaţi ai taberei Gârboavele. „Cu 100.000 lei am putea face locul primitor. Proiect de modernizare am făcut încă din 2009. L-am trimis la minister şi nici până astăzi n-am primit răspuns”, spune directoarea DJTS Galaţi.
Ideea de proiect, numită „Green Leaf”, includea, printre altele, un spaţiu pentru tiroliană, un miniteren de fotbal, un spaţiu pentru tras cu arcul, un bazin de înot. Costa circa 2.700.000 de lei. Nu s-a făcut pentru că, absurd, în toţi aceşti ani a fost „la modă” un alt gen de proiecte: sălile de sport în satele fără copii.
Căsuţele casate din tabăra de la Gârboavele FOTO C Crângan
Însă paradoxurile absurde abundă în pădurea de la Gârboavele. În vreme ce autorităţile n-au găsit bani pentru a tabără, s-au cheltuit sume exorbitante (circa 4,5 milioane de euro), din bani publici sau fonduri europene, pentru a amenaja în aria protejată un muzeul al pescuitului (deşi nu există nicio apă cale de cel puţin 15 kilometri!), un muzeu al satului (care nu-i vizitat de mai nimeni), extinderea unui zoo, locuri pentru grătar şi nişte utilităţi care s-au dorit a fi pentru observarea naturii (dar care au fost înghiţite de vegetaţie în doar un an, nefiind întreţinute de nimeni).
Nici investitorii privaţi nu s-au lăsat mai prejos, în apropierea taberei apărând, după Revoluţie, trei complexuri turistice de mare succes. Semn că agrementul e la el acasă în zonă, numai că Ministerul Tineretului şi Sportului n-a observat asta.
Cumplita nepăsare a ministerului
În viziunea DJTS Galaţi, soluţia ar fi investiţiile care să ducă la redeschiderea taberelor din judeţ a căror valoare de inventar se ridică la 1,5 milioane de euro. Însă bani nu sunt, iar în ceea ce priveşte fondurile europene, nu s-a făcut, după cum spuneam, nici cel mai mic demers. Asta deşi alte instituţii (cum ar fi primăriile din Galaţi, Frumuşiţa sau Scânteieşti – ca să dăm doar câteva exemple) au reuşit să obţină bani europeni pentru turism. Deci se poate.
O altă soluţie ar fi preluarea taberelor de Consiliul Judeţean Galaţi. Care a făcut demersuri în acest sens încă din anul 2006 9cu reveniri în 2008, 2009, 2011 şi 2013), însă a fost refuzat sistematic. Se vede treaba că ministerul preferă să păstreze nişte ruine inutile decât să dea prilej ca şcolarii gălăţeni să poată avea parte de taberele de la Gârboavele şi Buciumeni.
CITIŢI ŞI:
FOTO România lucrului prost făcut: jumătate de milion de euro pentru o navă care putrezeşte la mal
Se încarcă comentariile...
