Poliţia a declanşat acţiunea “Foc de artificii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul trecut poliţia a confiscat sute de articole pirotehnice
Anul trecut poliţia a confiscat sute de articole pirotehnice

În următoarea perioadă vor avea loc ample controale pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2011/2012.

Cu o lună înainte de sărbătorile de iarnă, poliţiştii vrânceni au început pregătirile pentru debutul comercializări pe piaţa liberă a articolelor pirotehnice care fac deliciul copiilor, precum şi al maturilor, dar care pot fi extrem de periculoase.

Prin urmare, oamenii legii atrag atenţia că regimul materiilor explozive este foarte bine reglementat şi comercianţii ar trebui să ţină cont de legislaţia existentă, în caz contrar urmând a fi „arşi" drastic la buzunare.

„Persoanele care produc, deţin, transferă sau comercializează articole pirotehnice, precum şi persoanele care folosesc obiecte pirotehnice pentru scopuri tehnice, au obligaţia de a obţine autorizaţie din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă şi de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii. Spaţiile de comercializare a articolelor pirotehnice se vor amenaja în afara imobilelor, cu destinaţia de locuit, în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale în vigoare", se precizează într-un comunicat al IPJ Vrancea.

Este bine de ştiut că articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor.

De asemenea, furnizorul are obligaţia să solicite cumpărătorului autorizaţia în momentul cumpărării acestor produse.

„Constituie contravenţii, printre altele, următoarele fapte şi se sancţionează cu amendă de la 1000 la 7500 lei : comercializarea de articolelor pirotehnice în alte locuri decât cele autorizate; neîndeplinirea condiţiilor legale privind inscripţionarea pe ambalajul articolelor pirotehnice, în limba română denumirea,categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor; folosirea articolelor pirotehnice în locurile interzise de Legea nr. 126/1995", se mai arată în comunicatul IPJ Vrancea.

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite